Setari Cookie-uri

Crina Matei a adoptat o fetiță nou-născută. Cum este viața de mămică, la cei 50 de ani pe care îi are actrița?

Crina Matei a devenit mama unei fetițe nou născute, la cei 50 de ani pe care îi are. Micuța a intrat în familia actriței și a avut parte de un botez spectaculos, cu 11 perechi de nași.

Crina Matei a devenit mămică, după ce a adoptat o fetiță nou născută. Actrița în vârstă de 50 de ani trăiește cele mai frumoase clipe din viața sa și își dorește să păstreze discreția cu privire la evenimentul frumos din familia ei.

„Este un subiect care am hotărât să îl țin, cel puțin pentru acest moment, cât mai aproape de sufletul meu, pentru că este foarte mică. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat, dar și celor care au înțeles că tot ceea ce ține, până la urmă, de rezerva asta de intimitate a unui om trebuie să rămână acolo. Nu vreau să privez pe nimeni și nu vreau să se simtă nimeni lezat de faptul că nu vorbesc foarte mult despre lucrul ăsta”, a mărturisit Crina Matei, pentru Antena Stars.

Citește și:

Actrița nu a vrut să ascundă faptul că a devenit mamă, însă a preferat discreția, fiindcă fetița ei este încă destul de micuță. Crina Matei se bucură de perioada frumoasă prin care trece și spune că noul rol pe care îl are, cel de mămică, este o provocare minunată.

„Nu sunt de ascuns, dar în același timp este un moment în care ne bucurăm reciproc și în cadrul familiei de acest eveniment și atunci când lucrurile vor mai avansa, atunci vom vorbi mai multe. E o provocare minunată. Femeile sau oamenii trebuie să aibă resursă de vitalitate și de bucurie”, a adăugat cântăreața.

Fetița Crinei Matei, botez spectaculos

Micuța care a intrat în familia Crinei Matei a avut parte de un botez spectaculos, cu 11 perechi de nași. Printre invitați s-a numărat și criticul de modă Alin Gălățescu, care a făcut câteva declarații despre fericitul eveniment ce a avut loc în urmă cu scurt timp.

Citește și:

„A făcut un botez fabulos, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, cu cea mai tare gașcă de nași pe care am văzut-o vreodată: 11, dintre care 2 preoți. Predica de după a ținut-o chiar unul dintre preoții-nași. Era o armată nași. Nora lui Măgureanu, Alina, a fost nașa principală. Și-a luat rolul în serios și arăta extrem de spectaculos! Cris Simon a fost cea mai spontană nașă, îmbrăcată într-o rochie-ie românească, superbă”, a povestit Alin Gălățescu, potrivit libertatea.ro.

Vizionare placuta


Kudika
2 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.