Setari Cookie-uri

Regizorul serialului Wednesday, Tim Burton a fost impresionat de peisajele din România. Unde au avut loc filmările?

Filmările pentru serialul Wednesday au avut loc și în România, iar actorii și regizorul Tim Burton au fost de-a dreptul fascinați de peisajele și oamenii din țara noastră.

Serialul Wednesay are un succes incredibil, iar în distribuția peliculei se află și doi români, George Burcea și Victor Dorobanțu. Ceilalți actori, dar și regizorul serialului de pe Netflix, Tim Burton au fost fascinați de peisajele țării noastre, dar și de români, pe care i-au descris ca fiind "minunați".

Filmările în România au durat 8 luni de zile, iar acestea au avut loc în București și pădurile de lângă Capitală, Sinaia și Bușteni .

„Mi-a plăcut foarte mult că s-a filmat în România, a fost ca o nouă experiență în care eram și eu pus, nu doar în partea de producție și regie film. Am crescut uitându-mă la filme cu monștri, cu vibe-ul creat de ceea ce însemnă Transilvania, Munții Carpați și poveștile cu Dracula și, să vin să experimentez totul direct, e ceva memorabil. Pentru că, de fapt, ce am descoperit la fața locului a fost că oamenii sunt extraordinari, pe bune.

Citește și:

Foarte muncitori, foarte atenți la detaliile meșteșugului lor și asta a fost foarte inspirațional pentru mine. E foarte plăcut când faci ce-ți place cu oameni care-ți plac. Un loc nou aduce și o energie nouă, care înseamnă un imbold creativ pentru mine și m-a ajutat mult întregul context de acolo pe durata filmărilor”, a declarat regizorul, pentru urban.ro.

Fanii serialului pot merge pe platourile de filmare din Buftea, acolo unde s-au construit 2 orașe special pentru filmări.

Tim Burton a fost impresionat de Capitala României și spune că aici sunt multe obiective de vizitat și multe locuri interesante, printre care și Casa Scriitorilor.

„Am filmat în studiouri lângă București, dar și la Sinaia în gară, și prin pădurile din apropierea capitalei. Bucureștiul e un oraș care are multe lucruri de oferit, am folosit locații frumoase, Casa Scriitorilor care e un loc foarte special, există acolo un amestec foarte interesant de lucruri și locuri”, își amintește Tim Burton.

Citește și:

Jenna Ortega, impresionată de România

Actrița Jenna Ortega, cea care o interpretează pe Wednesay a vorbit despre locurile frumoase pe care le-a vizitat în țara noastră. Ea a mai spus că a întâlnit mulți oameni frumoși, iar, de departe cel mai mult i-a plăcut Castelul Cantacuzino, acolo unde este școala și internatul Nevermore din serial.

„Am întâlnit unii dintre oamenii mei favoriți de pe planeta asta acolo. Cred că oamenii de acolo sunt minunați și e foarte frumos și locul unde se află școala noastră. Am filmat la castele adevărate și unul din locurile în care am fost a fost Sinaia și totul părea făcut în Photoshop. Nici măcar nu îmi venea să cred, s-a potrivit foarte foarte bine cu estetica serialului”, a spus Jenna Ortega, pentru sursa citată mai sus.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
7 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.