Setari Cookie-uri

10 accesorii și decorațiuni de care să ții cont atunci cand îți planifici nunta

Ai început să-ți organizezi nunta și nu vrei să-ți scape nimic de pe listă? Ei, bine, decorațiunile și accesoriile sunt, de multe ori, uitate. De aceea, mai jos vei găsi o listă cu toate elementele pe care nu trebuie să le omiți, dacă își dorești un eveniment complet, ca la carte.

Iată toate accesoriile și decorațiunile la care trebuie să te gândești înainte de nuntă!

1. Invitațiile de nuntă

Încă dinaintea marelui eveniment, va fi nevoie să comanzi și să trimiți invitații. Acestea pot fi simple, minimaliste, elegante sau vesele, în culori intense, cu elemente grafice florale sau geometrice.

Tu alegi designul, însă asigură-te că te ocupi de acest aspect în timp util, pentru ca oaspeții să aibă timp să confirme prezența!

2. Mărturiile

Mărturiile sunt acele detalii subtile care fac diferența. Invitații vor aprecia întotdeauna micile cadouri simbolice, de mulțumire și de apreciere pentru prezența lor într-o zi importantă a vieții voastre.

Poți găsi mărturii inedite și avantajoase, precum și punguțe speciale pe Indigo.com.ro, sursa perfectă pentru toate accesoriile de nuntă de care ai nevoie. Poți comanda online și te poți bucura de cele mai frumoase modele.

Citește și:

3. Numerele pentru mese și cartonașele cu numele invitaților

Pentru ca oaspeții să găsească repede locul atribuit la masă, va fi nevoie să numerotezi mesele și să indici planul sălii. Cumpără din timp cartonașe cu numere, apoi cartonașe cu numele fiecărui invitat sau plicuri pentru bani inscripționate cu numele și prenumele.

4. Meniurile

Meniurile fizice trebuie să existe și ele pe fiecare masă, pentru a anunța oaspeții ce mâncăruri și ce băuturi vor fi disponibile în seara evenimentului.

Recomandarea designerilor este să optezi pentru meniuri, plicuri și cartonașe asemănătoare, cu același design, aceleași culori sau nuanțe complementare, precum și același font al literelor. Împreună, elementele vor arăta armonios și elegant.

5. Inelele pentru șervete

Inelele de prindere a șervetelor de pe mese reprezintă detalii mici, dar care pot schimba aspectul întregului spațiu atunci când sunt alese strategic. Poți opta pentru unele metalice, elegante, aurii sau argintii, în funcție de tonurile de culoare ale fețelor de masă și tacâmurilor.

Citește și:

6. Vazele și aranjamentele de pe mese

În afară de tacâmuri, farfurii, meniuri și cartonașe, mesele trebuie să fie decorate pentru a obține acel aspect primitor, care invită oaspeții să se simtă confortabil și bine la nuntă.

Poți apela la diverse obiecte decorative, precum lumânări elegante puse în sfeșnice, boluri din sticlă cu flori și decorațiuni handmade. Iar dacă ai ales o tematică anume pentru eveniment, nu ezita să o scoți în evidență și prin accesoriile de pe mese.

7. Cocardele

Cocardele reprezintă florile oferite invitaților, pe care aceștia le prind în piept sau pe piesele vestimentare pe care le poartă la nuntă. Alături de mărturii, sunt accesoriile obligatorii care exprimă recunoștință și mulțumire pentru cei care au venit la nunta ta, pentru a celebra împreună.

Citește și:

Comandă o cantitate de cocarde puțin mai mare decât numărul confirmat de invitați, pentru a te asigura că toată lumea va primi accesoriul de nelipsit.

8. Corsajele

Corsajele pot fi tot sub formă de flori sau chiar de panglici simple, elegante, funde sau alte elemente diafane. Ele sunt purtate de domnișoarele de onoare, așa că le poți personaliza cu inițiala fiecăreia, pentru o surpriză plăcută și apreciată, fără îndoială!

9. Ornamentele pentru tort

Chiar dacă tortul de nuntă va fi deja decorat de cofetari, probabil că îți vei dori să adaugi figurine specifice tematicii evenimentului, figurine cu mirele și mireasa, precum și diferite mesaje sau elemente decorative speciale, care să personalizeze desertul vedetă.

10. Florile

Nu în ultimul rând, pune pe listă toate aranjamentele florale implicate de eveniment. Începe de la buchetul miresei și florile de pe masa nașilor.

Citește și:

Apoi, ia în calcul și eventualele aranjamente de pe fiecare masă a invitaților, florile de la intrarea în locație și cele de la cununia religioasă.

În final, dacă vei parcurge toată lista de mai sus, te vei asigura că ai totul perfect organizat, iar nunta ta va fi una de vis!

Vizionare placuta


Kudika
8 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.