Setari Cookie-uri

Cum s-a schimbat viața Ancăi Lungu după ce s-a mutat în Nisa? Ea și soțul de origine greacă se iubesc de 5 ani

Anca Lungu a povestit cum s-a schimbat viața sa de când l-a întâlnit pe soțul ei, Harry Arampatzis.

Anca Lungu trăiește viața pe care a visat-o, departe de România, în Nisa. După un divorț care a luat pe toată lumea prin surprindere, Anca Lungu și-a întâlnit jumătatea, pe actualul ei soț, Harry Arampatzis. De atunci, viața sa s-a schimbat complet și, la 5 ani de când s-a căsătorit pentru a doua oară, fosta prezentatoare tv a vorbit despre traiul în Franța.

Anca Lungu a recunoscut că s-ar fi mutat oriunde în lume cu actualul ei soț. Din dragostea lor a apărut cel de-al doilea copil al Ancăi, un băiețel. Fetița din căsătoria cu Ștefan Lungu locuiește alături de ea, la Nisa.

„Probabil că m-aș fi mutat oriunde ar fi fost el pentru că despre asta a fost vorba, să fim împreună și să putem forma o familie. Ne cunoșteam de foarte puțin timp când am luat decizia, după încă puțin timp s-a întâmplat să apară și Iorgos în ecuație, fiul nostru, și apoi m-am mutat fără să mă gândesc prea mult (…) Știam că nu va fi ușor, dar în același timp știam că e un pas înainte”, a mărturisit Anca Lungu, pentru „Xtra Night Show”.

Citește și:

Vedeta a mărturisit că între ea și soțul ei nu a fost dragoste la prima vedere, însă lucrurile s-au aranjat frumos în timp. Ea a devenit tot mai discretă pe rețelele de socializare, în ceea ce privește viața personală, pentru că acum trăiește minimalist și se bucură mai mult de timpul pe care îl are.

„Nu a fost dragoste la prima vedere, dar ne-am plăcut foarte mult unul pe celălalt, dar mai mult decât atât a fost și decizie rațională, adică am cântărit foarte bine lucrurile și de o parte și de cealaltă. Ne-am asumat riscurile, pentru că sunt foarte multe riscuri”, a adăugat prezentatoarea TV, potrivit Spynews.ro.

Acum, viața vedetei este mult mai frumoasă și se bucură mult mai mult de tot ceea ce o înconjoară.

„Cred că e ceva care, oarecum, exista în mine. Aici am găsit mediul perfect să dezvolt asta. Făcând viața mai simplă, devine mai frumoasă și cu mai multă substanță. Am un stil de viață chiar mai minimalist decât înainte. Am mai mult timp, pentru că până la urmă timpul e resursa noastră cea mai prețioasă. Consumerismul e o capcană a lumii în care trăim.

Citește și:

Stilul ăsta de viață e un soi de protest la adresa consumerismului. Practic nu mai ai timp să te bucuri de tot ceea ce ai deja. Nu cred că ține neapărat de bugetul pe care îl avem. Nu contează cât câștigi, contează cât cheltui”, declara Anca Lungu în emisiunea „Teo Show”.

Vizionare placuta


Kudika
14 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.