Setari Cookie-uri

Bucătării minimaliste, dar de efect

Nu de puţine ori am auzit ideea că dacă o bucătărie este excesiv de curată şi prea puţin aglomerată înseamnă că este şi prea puţin folosită. Pe de altă parte, nimănui nu-i place să mute lucruri dintr-o parte în alta ca să poată folosi blatul şi să umple masa din bucătărie cu tot felul de tăvi şi tigăi când are nevoie de cuptor.

Şi totuşi, se poate să avem o bucătărie minimalistă, dar echipată complet şi suficient de primitoare ca să găzduiască mese tihnite şi pline cu poveşti. Am rugat-o pe Ioana Petre, specialist MamBricolaj, să ne spună cum putem să obţinem pachetul complet, ce trebuie să avem în vedere pentru o bucătărie aerisită, dar cu de toate şi care sunt cele mai interesant stiluri în acest sens.

Cum poţi să ai o bucătărie minimalistă, dar cu de toate

Contrar unor opinii destul de populare în ultimii ani minimalismul nu înseamnă să arunci tot din casă şi să păstrezi esenţialul esenţialului. Minimalismul este, mai degrabă, despre a fi atent şi a înţelege care sunt lucrurile de care ai cu adevărat nevoie, eliminând obiecte nefolositoare şi care nici nu-ţi aduc vreo bucurie.

Citește și:

Iar bucătăria este cu adevărat o provocare la acest capitol pentru că cei mai mulţi dintre noi tindem să adunăm cât mai multe oale, tigăi, tăvi, pahare, platouri, roboţi de toate felurile şi pentru toate reţetele care ne-ar putea face cu ochiul. Aşa ajungem ca dulapurile să fie pline ochi, blatul din bucătărie, la fel şi eventual mai adăugăm nişte rafturi suplimentare, ca să mai avem unde să depozităm lucruri.

Vestea bună este că nu trebuie să renunţăm la confort şi la toate echipamentele care ne fac viaţa mai uşoară, de la maşina de spălat vase la robot de bucătărie. Vestea şi mai bună este că trebuie doar să optimizăm cât mai bine spaţiul pe care îl avem la dispoziţie, să folosim spaţii de depozitare ascunse şi bine împărţite, culori simple şi câteva elemente de decor care fură privirea.

Citește și:

Culorile pastel, nuanţele deschise şi, mai ales, stilul monocrom sunt printre primele lucruri de care trebuie să ţinem cont dacă vrem să transformăm bucătăria într-una minimalistă, cu ajutorul lor aducând mai multă luminozitate şi ideea de spaţiu aerisit. Renunţarea la pereţi despărţitori şi transformarea zonei într-un open space ajută foarte mult în acest sens. Poţi avea acces direct în living, dar şi la holul de la intrare pentru un spaţiu cât mai generos, care să îţi permită să te joci cu ideile de amenajare.

Apoi, mobila ar trebui să fie cât mai simplă şi în culori neutre, să fie evitate mânerele vizibile şi să cuprindă în ea toate echipamentele de care avem nevoie, fără să mai fim nevoiţi ulterior să lăsăm pe blat aparate precum storcătorul de fructe, sandwich maker-ul sau prăjitorul de pâine. Dacă nu le folosim zilnic nu avem nevoie să fie la capătul degetului mic de la mână. Plita, cuptorul, maşina de spălat vase, frigiderul încorporate în mobilier ajută foarte mult la păstrarea ideii de simplu şi fără să mai creeze impresia unui spaţiu aglomerat.

Citește și:

Iar după ce aşezi totul la locul lui, scapi de seturile în plus de pahare şi veselă pe care ştii şi tu că nu le vei folosi nici măcar de revelion, de setul fondue nescos din cutie sau de aparatul de popcorn folosit o singură dată în ultimii 5 ani, vei vedea că rămâne suficient loc în dulap pentru toate lucrurile de care chiar ai nevoie. În plus, vei putea apela acum şi la cele câteva elemente de decor care vor da culoare noului tău spaţiu preferat, fie că vorbim de un ceas sau un tablou plin de culoare, o floare în ghiveci sau o vază artizanală.

Stiluri de amenajare în bucătăriile minimaliste

Minimalismul nu înseamnă uniformizare. Dorinţa de a avea mai mult spaţiu nu presupune să renunţăm la stilurile de decor care ne sunt pe plac şi cu care rezonăm. Dimpotrivă! Putem să le adaptăm la spaţiile disponibile şi să folosim elementele care ni se potrivesc cel mai bine.

Citește și:

În ţările scandinave, de exemplu, tendinţa este de a renunţa la dulapurile din partea superioară a peretelui şi utilizarea unor poliţe pe care poţi aşeza atât obiecte de decor, cât şi unele lucruri de care te foloseşti zilnic, precum cafeaua, condimentele sau uleiurile aromate.

În bucătăriile generoase realizarea unei insule are dublă funcţionalitate: cea practică, pentru pregătirea mesei, mâncat şi spaţiu suplimentar de depozitare şi cea de design. Păstrează aceleaşi culori ca şi în restul bucătăriei pentru a crea senzaţia de unitate şi amplasează deasupra un corp de iluminat care va ajuta atât la vizibilitate, cât şi la definirea unui punct de interes.

Dacă, dimpotrivă, spaţiul pe care îl ai la dispoziţie nu e tocmai generos poţi opta pentru o masă rabatabilă prinsă în perete şi scaune care se pot depozita unul peste altul. În acest fel vei avea libertate de mişcare şi scapi şi de grija că vei depozita pe masă o mulţime de lucruri de care nu ai neapărată nevoie.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
16 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.