Setari Cookie-uri

Ce să ai în vedere înainte de a te muta într-un oraș nou

Ai luat decizia de a-ți face bagajele și de a te muta în alt oraș, dar înainte să faci acest pas analizează următoarele aspecte privind relocarea.

Poate fi descurajant să te muți într-un oraș nou. Faptul că nu știi care este cel mai rapid drum spre supermarket sau că nu ai cu cine să ieși la o cafea te poate face să te simți izolat. Dar nu trebuie să fie așa!

Iată câteva sfaturi pentru ca tranziția către un oraș nou să fie ușoară și să te acomodezi rapid în noul mediu.

Documentează-te despre costul vieții în noul oraș

Este important să știi care este costul vieții în noul oraș, așa că cercetează prețurile la locuințe, transport, asistență medicală și alimente, pentru a crea un buget realist. Pentru început, poți consulta online listele de locuințe, prețurile la benzină și chiar meniurile restaurantelor.

Dacă nu ești încă hotărât în ce oraș dorești să te muți, din punct de vedere al costului vieții, Oradea se află printre cele mai potrivite alegeri. De la apartamente de vanzare oradea, până la prețurile din restaurante sau costurile serviciilor uzuale, Oradea reprezintă o opțiune promițătoare pentru relocare.

Citește și:

Colaborează cu un agent imobiliar

Atunci când cauți un agent imobiliar în noul oraș, nu uita că te vei baza pe această persoană pentru îndrumare și expertiză într-o comunitate necunoscută. Alege un agent imobiliar bine familiarizat cu piața imobiliară locală și care este capabil să îți ofere informații utile despre facilitățile locale, cum ar fi școlile și alte puncte de interes.

Îți va lua ceva timp pentru a te familiariza cu o nouă zonă, așa că planifică vizionări ale apartamentelor care te interesează, pentru a te ajuta să te obișnuiești cu locul.

Apelează la o firmă de relocări

Dacă te muți într-un oraș îndepărtat, asigură-te că apelezi la o firmă care se ocupă de relocări, pentru a-ți ușura procesul de mutare a lucrurilor. Astfel de companii oferă diverse opțiuni de asigurare, în funcție de ce transporți și alte detalii ale mutării, așa că nu trebuie să îți faci probleme privind transportul obiectelor.

Citește și:

Este o idee bună să ceri câtorva companii să îți trimită o ofertă pe mail, iar apoi să obții un contract scris înainte de a te muta.

Ia în calcul posibilitatea de a avea colegi de apartament pentru câteva luni

Fiecare își dorește să aibă intimitatea și spațiul său personal, iar când te afli într-un mediu familiar, acest lucru e perfect normal. Însă atunci când te afli într-un oraș nou, un pic de companie îți prinde bine, până îți creezi un grup de prieteni.

Chiar dacă nu îți sunt prieteni apropiați, potențialii colegi de apartament îți vor oferi o perspectivă pentru a te acomoda în noul oraș.

Încearcă să găsești persoane care au aceleași interese ca ale tale prin intermediul anunțurilor și al grupurilor de pe rețelele sociale. Această experiență va face tranziția mai ușoară și te va ajuta să nu te simți singur într-un oraș nou.

Citește și:

Stabilește-ți așteptări realiste

Cel mai probabil n-o să te acomodezi cât ai pocni din degete. De la a învăța cum să te descurci și până la a cunoaște oameni noi, să te stabilești într-un oraș nou reprezintă o adevărată provocare pentru mulți. Nu te aștepta ca totul să fie ușor la început. De fapt, așteaptă-te să fie greu în primele câteva luni.

Ia lucrurile pas cu pas și rezistă. Cu perseverență și puțină răbdare, viața în noul oraș va deveni mai ușoară.

Ieși afară cât mai mult posibil

Orice ai face, nu-ți petrece tot timpul stând în casă. Ieși afară cât mai mult posibil și explorează ceea ce are de oferit noul oraș. Fie că este vorba de plimbări în parc sau de a lua prânzul pe o terasă din apropiere, petrecerea timpului în aer liber îți va ridica moralul și, în plus, ai ocazia să te acomodezi cu împrejurimile. Este, de asemenea, o modalitate excelentă de a-ți cunoaște vecinii și de a întâlni potențiali prieteni.

Citește și:

Explorează orașul

Cu cât înveți mai repede cum să te descurci, cu atât mai repede te vei simți acasă în noul oraș. Explorează orașul citind o hartă, luând transportul public și conducând prin diverse cartiere. Începe cu propriul cartier și mergi spre exterior.

Încearcă restaurantele din apropiere și identifică servicii locale, cum ar fi o curățătorie chimică, un cabinet medical și un magazin alimentar. Citește blogurile locale și fii la curent cu evenimentele care au loc în oraș și în împrejurimi. Alătură-te grupurilor comunitare și implică-te în evenimente sociale.

Așadar, relocarea în alt oraș reprezintă o decizie importantă, mai ales dacă este vorba de o mutare pe distanțe lungi. Cu toate acestea, cu cât te pregătești mai bine pentru ea, cu atât mai puține consecințe negative ale relocării vei simți. Anticipează toate sentimentele negative pe care le vei avea, cum ar fi dorul de familie și prieteni, dar concentrează-te pe beneficiile relocării.

Citește și:

Sursa foto: Pexels.com

Vizionare placuta


Kudika
26 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.