Setari Cookie-uri

Oana Roman este pregătită să se supună unei intervenții chirurgicale, după ce a amânat operația 5 ani. Cum se simte vedeta?

Oana Roman a luat o decizie importantă în ceea ce privește sănătatea și aspectul ei fizic. După ce a amânat timp de 5 ani acest moment, fiica lui Petre Roman a decis să se supună unei intervenții chirurgicale.

Oana Roman a luat o decizie importantă în ceea ce o privește, mai ales a amânat acest moment timp de 5 ani. În ultimii ani, fiica lui Petre Roman a făcut schimbări radicale și a reușit să slăbească 20 de kilograme cu ajutorul unui regim alimentar și al tratamentelor corporale.

„Fac ce am făcut și până acum, proceduri, fasting, ceai, înlocuiesc seara o masă cu o băutură care mă ajută să nu îmi fie foame și continui pe drumul acesta, așa, cât de mult se poate. M-am obișnuit așa. A devenit un mod de viață, dacă vrei, nu îl mai simt ca pe un efort. M-am obișnuit așa după doi ani jumătate. În kilograme nu am slăbit enorm, sunt aproape 20, cred. Dar am slăbit foarte mult în centimetri de la procedurile pe care le-am făcut”, a declarat ea, pentru ego.ro.

Citește și:

Fiica lui Petre Roman a menționat tratamentele corporale pe care le face și care o ajută să dea jos centimetri din zonele cu probleme.

"Am făcut criolipoliză, care scade foarte mult în centimetri, am făcut VelaShape, am făcut proceduri pentru corp, iar acestea m-au ajutat foarte mult. Eu le încerc pe toate pentru că sunt brand ambassador al companiei care distribuie în România cele mai bune produse de remodelare corporală și atunci sunt obligată cumva, dar o fac din plăcere.

Testez noile aparate care apar pe piață. În ultima vreme am tot testat din noile aparate și sunt foarte încântată că le pot încerca încă din momentul în care apar și înainte să fie în clinici. Încerc din ele, iese bine, văd că sunt din ce în ce mai performante, din ce în ce mai moderne, din ce în ce mai ușor de folosit și așa mai departe. Merg în continuare pe acest drum”, a mai explicat vedeta.

Citește și:

Pentru că a slăbit spectaculos, Oana Roman are nevoie acum de o abdominoplastie, pentru a înlătura surplusul de piele rămas. Vedeta a amânat timp de 5 ani această intervenție, însă acum este decisă să se lase pe mâinile medicului chirurg.

„Trebuie, sunt obligată să o fac, doar că am amânat-o foarte mult timp, nepermis de mult timp. Trebuie să îmi fac o abdominoplastie pentru că am rămas cu foarte multă piele în exces la nivelul abdomenului. Acolo nu am voie să fac proceduri pentru că am acea operație foarte grea pe care am avut-o după ce am născut și trebuie să fac o abdominoplastie. Acum am zis că gata, la începutul lui martie mă duc și o fac, nu mai trebuie să stau să aștept.

Am amânat-o vreo 5 ani. De asta am tot amânat-o, pentru că trebuie să pun stop vreo 2-3 săptămâni și îmi este foarte greu să pun stop. Sunt obișnuită să fac lucruri tot timpul, am un program foarte încărcat, foarte agitat, nu îmi place să stau degeaba. Am foarte multe responsabilități, foarte multe lucruri de făcut, trebuie să am grijă de Iza, de casă, de mama, de toate. Îmi este greu să pun stop, dar trebuie să o fac pentru mine, neapărat”, a mai declarat vedeta pentru sursa citată mai sus.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
9 Ianuarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.