Setari Cookie-uri

Larisa Iordache și Diana Bulimar nu și-au vorbit timp de 3 ani! Ce au avut cele două gimnaste de împărțit?

Larisa Iordache și Diana Bulimar au format o echipă la America Express, acolo unde s-au susținut reciproc. Pe cele două mari gimnaste le leagă o prietenie frumoasă, însă au existat momente când nu și-au vorbit.

Larisa Iordache și Diana Bulimar au format o echipă unită la America Express, iar telespectatorii au putut vedea cât de strânsă este prietenia dintre cele două mari gimnaste ale României.

Sportivele se cunosc încă din anul 2007, atunci când s-au întâlnit în sala de antrenament de la Onești. Ele s-au antrenat împreună, au mers la olimpiade și concursuri și au fost mereu una lângă cealaltă. Cu toate acestea, în prietenia celor două au existat 3 ani de pauză, în care nu și-au vorbit.

„Ca-n orice relaţie. Am stat trei ani în care nu prea am vorbit. Când ne întâlneam, vorbeam, evident. Întâi de toate, ştim că trebuie să fim mature şi să comunicăm, chiar dacă avem o problemă. Dar nici nu suntem genul care să vorbim zilnic, să ne dăm raportul.”, a povestit Larisa Iordache, pentru OK!Magazine.

Citește și:

De unde vine porecla "Gogo"

Cele două gimnaste se strigau "Gogo", în emisiunea America Express, poreclă pe care o folsesc de peste 10 ani. Diana Bulimar a povestit de unde a pornit totul și cum, după atâta timp, cele două nu au renunțat la acest apelativ.

„Prin 2012, când ne-am întors de la Olimpiada de la Tokyo, am avut două săptămâni libere, după o perioadă de şase luni în care ne-am antrenat continuu – pentru că, în anul acela, pentru noi n-au existat decât Europenele şi Olimpiada. Şi, în vacanţa cu familia, am exagerat un pic cu mâncarea şi ne-am întors cu multe kilograme în plus, de toţi antrenorii ne spuneau că arătăm ca două gogoşi. Şi au început să ne strige Gogo şi-așa am rămas amândouă cu porecla asta”, a povestit Diana Bulimar, potrivit libertatea.ro.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
14 Februarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.