Setari Cookie-uri

Cum să-ţi cureţi casa folosind produse şi ingrediente naturale

Este posibil să-ţi cureţi şi să-ţi îngrijeşti locuinţa folosind produse făcute chiar de tine, pe bază de ingrediente naturale şi prietenoase cu mediul. Ai nevoie doar de reţetele potrivite.===▷▷▷

Fie că tocmai ai adoptat un animal de companie, fie că bebeluşul tău a început să meargă de-a buşilea prin casă sau pur şi simplu vrei să foloseşti cât mai puţini detergenţi agresivi pentru mediu, există soluţii naturale cu ajutorul cărora poţi curăţa suprafeţele din întreaga locuinţă.

Desigur, există în magazine şi game noi de produse prietenoase cu mediul şi cu animalele de companie şi copiii, dar există şi ingrediente foarte simple din care poţi să-ţi faci chiar tu detergenţi non-toxici. Iată ce trebuie să ştii.

Ingrediente de care ai nevoie

  • Săpun natural. Săpunul Castille sau săpunul de Marsilia au la bază uleiul de măsline, ceea ce înseamnă că este pe bază de plante, non-toxic, delicat, dar eficient.

  • Apă minerală sau sifon. Ai putea spune că nu diferă foarte mult de apa obișnuită de la robinet, însă acidul din aceste produse chiar ajută la eliminarea petelor.

  • Bicarbonat de sodiu. Acest ingredient chiar face minuni. Este un dezodorizant natural, face spumă atunci când este amestecat cu oțet și este ușor abraziv, deci are o putere excelentă de curățare, chiar şi în cazul obiectelor sanitare din baie.

  • Oțetul din alcool alb pentru menaj. Este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune produse pe care să le ai la îndemână pentru curăţenie, deoarece poate îndepărta petele, descompune rugina, poate dizolva depunerile de calcar și de săpun și poate lăsa o strălucire fără urme obiectele din sticlă și oțel inoxidabil.

  • Boraxul. Acest ingredient, pe care îl poţi găsi inclusiv în farmacii, poate îndepărta petele, poate dizolva mucegaiul, poate fi utilizat pe post de înălbitor și te ajută să scapi de insecte nedorite, precum furnicile.

    Citește și:
  • Ulei de arbore de ceai. Uleiurile esențiale sunt excelente pentru a fi adăugate la un detergent natural pentru a-i da un miros plăcut fără să foloseşti ingrediente artificiale. Uleiul de arbore de ceai, în mod special, are proprietăţi antibacteriene şi antifungice.

Soluţie universală de curăţat

Această soluție de curățare funcționează pe toate suprafețele din baie sau bucătărie, cu excepția celor din lemn. Vei avea nevoie de:

  • două căni de apă;

  • două linguri suc de lămâie proaspăt stors;

  • 1/2 lingură de săpun natural (Castille sau de Marsilia);

  • o lingură de bicarbonat de sodiu;

  • o sticlă mare cu pulverizator.

Toate ingredientele se amestecă în sticla pe care o vei agita bine, până când obţii o soluţie de o consistenţă uniformă. Iniţial poţi face reţeta folosind jumătate din cantitatea de ingrediente, pentru a o testa.

Citește și:

Soluţie pentru curăţarea lemnului

Pentru a curăţa eficient, dar natural, obiectele de mobilier din lemn, ai nevoie doar de câteva ingrediente. Iată reţeta:

  • jumătate de cană de suc de lămâie (vei avea nevoie de aproximativ patru lămâi);

  • un sfert de cană de apă;

  • jumătate de lingură de săpun lichid natural;

  • câteva picături de ulei de măsline.

Combină toate ingredientele într-un bol şi amestecă bine. Suprafețele pot fi curăţate folosind un burete sau o cârpă moale.

Soluţie pentru curăţat geamurile

Inclusiv geamurile și alte suprafeţe din sticlă pot fi curăţate cu un detergent natural pe care îl poţi face chiar tu. Ai nevoie de:

  • un vârf de linguriță de carbonat de sodiu;

  • o jumătate de cană de apă fierbinte;

  • un vârf de lingură de săpun lichid natural;

    Citește și:
  • două căni de apă minerală sau sifon;

  • o sticlă mare cu pulverizator.

Mai întâi se dizolvă carbonatul de sodiu în apă fierbinte, apoi se toarnă soluţia în sticla cu pulverizator. Adaugă săpunul lichid și apa minerală. Agită bine sticla pentru a amesteca ingredientele şi este gata de folosire.

Soluţie pentru murdărie persistentă

Pentru a scăpa de murdăria persistentă din bucătărie sau baie, ai nevoie de un produs de curățare foarte eficient. Iată care e soluţia naturală:

  • un sfert de cană de săpun natural;

  • un sfert de cană de bicarbonat de sodiu;

  • cinci picături de ulei esențial (preferabil de arbore de ceai sau de cuișoare)

  • o linguriţă de apă.

Amestecă toate ingredientele într-un bol. Pentru utilizare, pune pasta rezultată pe suprafața abrazivă a unui burete şi freacă suprafeţele care îţi fac probleme. Clăteşte cu o cârpă umedă din microfibră.

Citește și:

Așadar, dacă te-ai decis să foloseşti mai puţine produse chimice în casa ta, încearcă rețetele de mai sus. Puterea combinată a ingredientelor naturale este mai eficientă decât crezi şi casa ta va arăta şi va mirosi grozav!

Sursă foto: Pexels.com

Vizionare placuta


Kudika
16 Februarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.