Setari Cookie-uri

Alege-ți echipamentul în funcție de traseul și durata drumeției

Echipamentul de drumeție înseamnă, în primul rând, o cât mai bună siguranță pe traseu. Așadar, este ideal să te asiguri că ai ales echipamente adecvate fiecărui tip de călătorie. ===▷▷▷

Orice drumeție, fie ea pe munte, pe dealuri sau prin pădure, necesită o minimă echipare. Totuși, atunci când vine vorba de siguranță, nu există excepții. Uite ce echipamente și alte accesorii esențiale ar fi bine să ai în vedere, luând în calcul atât dificultatea traseului ales, cât și durata, respectiv numărul de zile care sunt necesare parcurgerii lui.

Drumeție de o zi

Drumeția de o zi este, de regulă, cea care se efectuează într-un interval de timp care începe de la două până la șapte-opt ore. Cu alte cuvinte, pleci dimineața și te întorci seara acasă.

Drumeția de o zi nu înseamnă neapărat că este o drumeție ușoară. Din contră, poate fi vorba și de ascensiunea unor poteci montane destul de solicitante, mai ales în lipsa unei pregătiri fizice sau dacă ești la început cu acest gen de activități în aer liber. O astfel de drumeție va necesita o planificare cât de cât bună, urmărind starea vremii și consultând sfaturile altora care au efectuat deja traseul.

Citește și:

Chiar și dacă alegi să faci o drumeție lejeră prin pădure, pe drumuri forestiere sau pe dealuri line, va conta foarte mult să ai la tine cele necesare. O drumeție de acest tip nu necesită neapărat o planificare, ci mai degrabă ideea poate veni rapid, chiar în dimineața dinaintea plecării.

Lucruri necesare pentru o drumeție de o zi:

  • Ghete confortabile, care să asigure suport gleznelor, așa cum sunt ghetele de la Columbia;

  • Îmbrăcăminte respirabilă, care să mențină pielea cât mai uscată;

  • Jachetă impermeabilă și cu rezistență la vânt;

  • Bandană multifuncțională, care poate fi folosită pe cap, la gât sau chiar cu rol de compresă. Dacă nu ai așa ceva, poartă o simplă șapcă sau o pălărie;

  • Pelerină de ploaie (mai bine să fie și să nu plouă);

  • Rucsacul de dimensiuni mici-medii, cu compartiment lateral pentru apă;

    Citește și:
  • Trusă de prim ajutor (primul lucru care trebuie să fie pus în rucsac!);

  • Alimente cu aport energetic: fructe, ciocolată, sendvișuri, dar și apă suficientă;

  • Lanternă (frontală sau de mână), pentru situațiile în care te prinde seara spre finalul traseului. Nu te baza doar pe telefon, poate nu ai baterie suficientă sau lumina este prea slabă;

  • Cremă solară.

Drumeție de mai multe zile

O drumeție ce implică mai multe zile, cu cel puțin o noapte petrecută la cabană sau în cort, înseamnă o planificare mai detaliată. Totodată, bagajul, deși evident mai greu și inconfortabil, este mai mult decât important.

Drumeția pentru mai multe zile implică, în cele mai multe situații, o ascensiune montană cu intensitate medie sau dificilă, respectiv o drumeție specială, de tip pelerinaj. O asemenea aventură necesită o bună experiență și o acomodare cu tot ce înseamnă efort, oboseală și orientare. Atenția trebuie să fie îndreptată atât spre terenul pe unde calci, cât și la ceas sau la cer. Timpul și semnele de schimbare ale vremii sunt detalii prețioase pe munte.

Citește și:

Obiecte necesare pentru o drumeție de mai multe zile:

  • Harta traseului, ceas și telefon cu baterie externă;

  • Rucsacul de dimensiuni mari, cu diverse compartimente și chingi;

  • Ghete impermeabile, cu aderență foarte bună și suport pentru glezne;

  • Îmbrăcăminte de schimb. Ar fi bine să ai în vedere și haine mai groase, precum un polar, geacă impermeabilă etc.;

  • Șapcă, pălărie, bandană, după preferințe;

  • Trusă de prim ajutor (primul lucru care trebuie să fie pus în rucsac!);

  • Kit de supraviețuire (briceag multifuncțional, lanternă, fluier, busolă);

  • Parazăpezi;

  • Bețe;

  • Sac de dormit și, ideal, saltea din izopren;

  • Cort (dacă nu vrei la o cabană montană);

  • Alimente cu aport energetic: fructe, ciocolată, sendvișuri, dar și lichide. Mai pune în bagaj câteva conserve sau supă la plic;

    Citește și:
  • Cremă solară și produse de igienă.

Așadar, în funcție de drumeția aleasă, echipamentul este absolut necesar pentru a te bucura de plimbări mai mult sau mai puțin solicitante, în natură.

Sursa foto: Shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
26 Februarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.