Setari Cookie-uri

Octavia Geamănu a fost concediată de la Antena 1! Prezentatoarea tv a pierdut primul proces, dar va face apel

Octavia Geamănu a pierdut procesul cu Antena 1, însă este decisă să meargă până în pânzele albe pentru a i se face dreptate. Între timp, vedeta tv a fost concediată.

Octavia Geamănu și-a anunțat urmăritorii că este liberă de contract, asta după ce a fost concediată din trustul Intact. Vedeta tv a plecat după 18 ani în care a lucrat la postul Antena 1, adesea fără să își ia zile libere sau concediu.

„Pe vremuri, când vedeam cum își iau la revedere unii dintre colegi, într-un firesc profesional devenit obișnuință, de la pupitrul Observatorului, predând ștafeta celui care urma, anunțându-și fiecare planurile, nu mă gândeam la cum voi face eu, dar nici că voi fi în situația asta”, a început să povestească Octavia Geamănu, pe pagina sa de socializare.

Cu toate că acum nu mai lucrează la postul de televiziune, ea este în continuare în proces cu Antena 1 și crede în dreptatea sa.

Citește și:

„Cert e că s-a încheiat hărțuirea, coșmarul ultimelor 9 luni din viața mea, timp în care am sperat că îmi pot relua activitatea mea, că oamenii vor fi mai buni. Cum s-ar zice, sunt liberă de contract. Și chiar așa mă simt, liberă. Mare lucru.
Mă mai întreabă lumea: Și ce-ai învățat din asta? Răspunsul e: nimic. Aș face totul absolut la fel din prima până-n ultima zi din toți acești ani. Ar fi murit o parte din mine în fiecare zi să accept un abuz, ulterior mai multe, fără să lupt. Căci așa cum mi s-a spus întotdeauna, fără excepție, am fost impecabilă și nimeni nu a avut ce să-mi reproșeze”, a mai explicat ea.

Octavia a continuat și a mai spus că s-a terminat abuzul pe care l-a suferit în ultimele 9 luni din viața sa. Ea a tot sperat ca oamenii cărora le-a oferit toată încrederea sa să fie mai buni și să o aprecieze la adevărata ei valoare, însă nu a fost cazul, din păcate.

Citește și:

„Cert e că s-a încheiat hărțuirea, coșmarul ultimelor 9 luni din viața mea, timp în care am sperat că îmi pot relua activitatea mea, că oamenii vor fi mai buni. Cum s-ar zice, sunt liberă de contract. Și chiar așa mă simt, liberă. Mare lucru.
Mă mai întreabă lumea: Și ce-ai învățat din asta? Răspunsul e: nimic. Aș face totul absolut la fel din prima până-n ultima zi din toți acești ani. Ar fi murit o parte din mine în fiecare zi să accept un abuz, ulterior mai multe, fără să lupt. Căci așa cum mi s-a spus întotdeauna, fără excepție, am fost impecabilă și nimeni nu a avut ce să-mi reproșeze”, a mai explicat ea.

Octavia Geamănu va face apel

Octavia Geamănu a dat în judecată Antena 1, iar procesul a durat doi ani. Vedeta tv a fost înlocuită fără motiv și fără a fi anunțată de Irina Ursu, prezentatoare tv care a venit de la Aleph News. Cu toate că a pierdut primul proces, Octavia este decisă să lupte pentru drepturile sale și va face apel.

Citește și:

„Procesele merg mai departe pentru că eu am crezut de la început în dreptate și asta cred și acum. Vă țin la curent, pare interesant de urmărit subiectul. (…) În presă se scrie că am pierdut procesul cu Antena și drept urmare am fost concediată. Fals! Urmează un nou termen. Procesele nu s-au încheiat”, a concluzionat vedeta, pe pagina sa de Instagram.

Vizionare placuta


Kudika
7 Martie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.