Alina Ceușan a decis să părăsească orașul ei de suflet, despre care toată lumea știe că a fost și va rămâne pentru totdeauna Clujul, pentru a se muta în București. Pentru a nu lăsa loc unor semne de întebare din partea fanilor, blondina a explicat pe îndelete motivul deciziei pe care a luat-o. Iată ce a povestit!
Spre surprinderea tuturor celor care nu au crezut că Alina Ceușan și partenerul ei de viață va lua decizia de a se muta din Cluj, aceasta a povestit de curând că își caută un apartament frumos în Capitală în care să stea alături de soțul și de copilul pe care îl au împreună. Mai apoi, a dat și câteva explicații în acest sens, în cadrul emisiunii Xtra Night Show unde a fost invitată, în urmă cu doar câteva ore.
Influencerița a început prin a spune faptul că orașul Cluj va fi prima ei dragoste mereu, pentru că este locul în care a plecat de acasă, după cum chiar ea s-a exprimat, dar și cel în care a făcut facultate și în care învățat extrem de multe lucruri. Alina Ceușan a spus că decizia mutării în Capitală a fost luată nu în urmă cu multă vreme, deoarece au ajuns la concluzia că ar trebui să găsească un loc în care să stea liniștiți, un apartament potrivit, pentru ca ea să se poată ocupa așa cum se cuvine în toate proiectele sale.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Motivul pentru care Alina Ceușan a renunțat la bona internă pentru fiul ei! Vedeta o plătea pe bonă cu 1.000 de euro /lună
- Lansare URIAGE cu iz franțuzesc în grădina Ambasadei Franței din România
- Din Roma în România - Primul eveniment BULGARI Haute Horlogerie din București a fost sărbătorit cu eleganță la Albini Prassa
Citește continuarea pe 9news.ro.