Setari Cookie-uri

Mara Bănică nu mai vrea să audă de Acces Direct, după ce și-a dat demisia: Am luat și păduchi toată redacția de la invitați

Mara Bănică a avut contract cu Antena 1 timp de 12 ani, însă anul acesta și-a dat demisia. Jurnalista regretă că nu a făcut acest pas mai devreme și a mărturisit că la mijloc a fost vorba de multă suferință.

Mara Bănică a fost invitata lui Cătălin Măruță în cel mai recent podcast al său. Jurnalista a vorbit despre cariera sa, mai ales despre decizia de a demisiona de la Antena 1, acolo unde era prezentă în emisiunea Acces Direct, având rolul de invitat permanent. În cadrul emisiunii, Mara Bănică comenta toate subiectele sociale din emisiune, și, nu de puține ori, acestea au fost criticate dur de către telespectatori.

În interviul cu Măruță, jurnalista a povestit care au fost motivele pentru care a renunțat la contractul cu Antena 1, după o perioadă atât de lungă de emisie. Mara Bănică a mărturisit că nu se mai regăsea în acel format tv.

„Nu mai puteam. Nu mai era pentru mine. 12 ani am stat și deja nu mai puteam în acel format de emisie. Da, a fost cumva reciproc așa. Nu mă mai regăseam, nu mai puteam. De câțiva ani mă confruntam cu lucrul ăsta. Și a fost o emisie pe care am făcut-o și am dus-o la un moment dat pentru că și trebuia, financiar vorbind aveam nevoie de asta”, a explicat vedeta.

Citește și:

Jurnalista a mărturisit că a fost o perioadă în care avea nevoie de bani, de accea a făcut acest compromis. Mai mult, ea a menționat că acum nu se mai uită la Acces Direct și regretă că nu și-a dat demisia mai devreme.

„Eram o femeie de 40 de ani care creștea un copil, îi mai aveam și pe ai mei că așa a fost viața. La un moment dat nu am mai avut de ce să fac asta. Banii nu au mai fost o mare problemă pentru mine. Nu mai puteam, efectiv. Eu acum nu pot să mă uit. Eu știu că mai există emisiunea, dar nu mă pot uita.

Mi-a trebuit un an să înțeleg unde aparțin, de ce aparțin, să înțeleg multe lucruri: cât am fost de folosită, dar nu vreau să intru în astea. Bă, trebuia să fi plecat de mult! N-am avut coloană vertebrală. Conta mai mult bunăstarea copilului meu și a mea decât chestia asta profesională. Asta e!”, a adăugat jurnalista.

Citește și:

Mara Bănică a făcut și câteva dezvăluiri despre ceea ce se întâmplă în spatele camerelor de luat vederi. Vedeta nu a vrut să intre în detalii, însă a recunoscut că a existat multă suferință în cadrul controversatei emisiuni.

„Am stat mult prea mult! Și în momentul în care tu te duci…ok, într-o emisie, invitat și spui părerea ta despre o situație și spui părerea, dar te uiți pe mesagerie și părerea mea ajunsese să nu mai fie părerea mea în ultimii cinci, șase ani că trebuia să spun ce spunea mesageria. Nu, nu e frumos, nu vreau să vorbesc din bucătărie, dar oricum a fost o suferință în ultimii ani”, a mai declarat vedeta.

Mara Bănică s-a confruntat cu reproșurile prietenilor, dar și cu situațiile neplăcute cauzate de invitați. Cu toate acestea, jurnalista a încheiat definitiv acest capitol și nu mai vrea să audă de emisiunea prezentată de Mirela Vaida.

Citește și:

„Dar și chestia aia, mă întâlneam cu prieteni care ziceau: La mizeria aia? Așa era definită emisia. Da, mă, am luat păduchi de trei ori, asta e! Am luat păduchi toată redacția, ne-a îmbolnăvit Vulpița de Covid pe toți. Păduchi am luat de la invitați, veneau copii amărâți, eu îi mai luam pe acasă, îi mai duceam la saloane…mulți au luat, și producătoarea. Mai veneau și oameni bolnavi, riscurile au fost mari pentru noi. Dar a trecut”, a mai zis ea.

Vizionare placuta


Kudika
10 Mai 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.