Monica Davidescu: 'Viata e frumoasa tot timpul, si cand ai greutati si cand ai numai bucurii'

Monica Davidescu e intr-un fel prototipul actritei de dupa anii 90. Are un soi de eleganta care povesteste bine despre ea. Genul acela de femeie usor sofisticata, pe care o asociezi cu meseria de actrita si fara s-o cunosti. Arata a actrita. Deci Monica Davidescu, povestita in cateva intrebari.

Cand ai venit in Bucuresti, acum vreo 20 de ani, cu ce ganduri si planuri ai ajuns?

Am venit in Bucuresti in octombrie ‘’91, cu permisiunea din partea tatalui de a sta doar 6 saptamani cat aveam de lucru la televiziune intr-un proiect de revelion ca figuratie speciala. Soarta a vrut altfel, asa cum imi spunea si mie sufletul, sa gasesc solutia sa raman, si cum am primit intrebarea de la Brandusa Novac, daca vreau sa intru in trupa ei de dans, am ramas in Bucuresti ancorata in trupa unde am ramas 3 ani, timp in care am luat decizia sa dau la facultatea de teatru.

Dintre planurile acelea, ce a ramas nerezolvat?

Am venit cu un singur gand, sa raman in Bucuresti si sa fac ceva in domeniul artistic. L-am urmat si de atunci tot in acest domeniu sunt. Am facut dans, am prezentat moda, am prezentat ca MC sute de spectacole, am intrat din prima la facultate (pe atunci era un examen mai dur) cand m-am simtit pregatita de viata si dupa ce am capatat experienta de scena, am jucat pe mai multe scene ale teatrelor bucurestene pana m-am angajat la TNB in 1998, dupa terminarea facultatii, si de atunci iubesc, onorez si respect profesia si intreaga familie de artisti din care fac parte .

Ce ai avut ca sa reusesti si ce-ti lipsea?

Am avut invataturi sanatoase deprinse la sat si o intreaga experienta de viata a copilului invatat cu indatoririle casnice in gospodarie inca de la 6 ani. Nu imi aduc aminte ca in scoala generala sau in liceu sa fi invatat vreodata lectiile fara sa fac si altceva intre timp, adica sa cos in timp ce citeam sau sa tricotez, sau sa spal vase sau sa fac ordine. Imi repetam poeziile si imi faceam pledoariile la critica literara in timp ce aduceam apa de la fantana sau ingrijeam de animale. Imi repetam in gand lectiile de istorie sau geografie cand faceam mancare sau lucram pamantul in gradina. Doar pentru temele scrise pastram timp sa pot sta asezata la masa. Mi-am imbogatit viata prin lipsuri nu prin abundenta. Cand am intrat la facultate am avut impresia ca imi lipseau cunostiintele generale de oras, dar in timp s-a dovedit ca aveam cu mult mai multe cunostiinte generale decat colegii de la oras care prea des ocoleau bibliotecile si experientele greutatilor zilnice.

Cand ti-ai dat seama prima data ca viata ta se leaga asa cum trebuie?

Cand simultan am gasit o slujba de secretara intr-un birou de consultanta economica pe timp de zi, mi-am gasit o familie care m-a primit in chirie in apartamentul lor si imi puteam vedea si de antrenamentele in trupa de dans si de spectacolele de seara. Mi-am dat seama ca pot sa inaintez pe drumul acesta greu pentru ca imi placea ceea ce faceam, chiar daca eram in priza 14, 17 ore pe zi.

Cand ti s-a parut viata mai frumoasa Monica?

Viata e frumoasa tot timpul, si cand ai greutati si cand ai numai bucurii. E important sa stii sa iti pastrezi masura si gandul limpede. Recunosc ca atunci cand nu am mai stat sa ma intreb daca azi am bani de paine sau daca imi permit o napolitatna, traiul a parut mai usor si toate greutatile mai simplu de trecut.

Dar greu, cand ti-a fost cel mai greu?

Dupa moartea bunicii in 5 feb 92. Eram debusolata. Bunica ne-a crescut pe toate 3 dupa moartea mamei ( aveam 3 ani atunci), ea era stalpul meu, ea si-a dorit sa imi gasesc rostul in ce imi place, de la ea am invatat masura in toate si respectul pentru cel de langa mine. Pentru inceput mi-am gasit sprijinul in familia artistica din Bucuresti dar, in timp, tot familia de sange a ramas baza si legatura cu realitatea. Tata, surorile, apoi numai surorile si familia extinsa, cumnati, nepoti, verisori….

---