Setari Cookie-uri

Advertorial „Vreau să trăiesc mai mult în prezent și nu îmi iese”

Care sunt principalii inamici ai unei vieți mindful. Cum ne autosabotam chiar și atunci când suntem hotărâți că vrem o schimbare.

Să începem cu începutul. Ce înseamnă de fapt, să trăim mai mult în prezent sau să trăim mindful? Foarte pe scurt, înseamnă să trăim conștient. Cum adică? Adică, să observăm în fiecare moment ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în mintea noastră, în corpul nostru, curioși și fără critică, precum niște observatori obiectivi, neatașati de ceea ce găsim acolo.
Dacă am reuși să facem asta preț de câteva secunde, s-ar spune că trăim un moment mindful. Dacă am reuși să fim prezenți mai multă vreme, am obține o stare mindful, perceptibilă rapid, de calm interior, claritate și intuiție. Dacă am face asta în mod constant, zi de zi, am ajunge să tranformăm starea mindful în trăsătură internă, adică, să devenim mindful orice ar fi, ca a două natură a noastră, prezenți în orice moment, precum practicanții meditației și mindfulness de lungă durată. În categoria asta intră cei care își dedică zeci de mii de ore acestei practici pe parcursul vieții, precum călugării tibetani care asta fac toată ziua. Ne uităm la ei și îi vedem diferiți de noi. Cadrul în care ei trăiesc și se antrenează zilnic, le permite să devină mindful.
Cum rămâne cu noi ceilalți, care trăim în orașe aglomerate și zgomotoase, cu joburi și cu provocări de fiecare zi, care ne-am dori măcar o frântură din ceea ce experimentează practicanții de lungă durată? Cum putem să ne aducem mai multă bucurie, satisfacție în viață, relații mai împlinite când de multe ori încercăm să fim mai prezenți, mai conștienți și avem senzația că nu ne iese? Acum suntem, acum nu mai suntem mindful (prezenți, conștienți), ne reîntoarcem la vechile obiceiuri și avem senzația că numai nouă nu ne iese, că nu e pentru noi.
Cum ne auto-sabotăm? De ce renunțăm la a mai încerca? Iată ce am descoperit pe parcursul experienței mele personale și de lucru cu sute de clienți. Observă dacă și tu gândești așa. Pentru că auto-sabotarea vine din ceea ce gândim, din ceea ce credem:
- Renunțăm prea curând: „Cred că nu e pentru mine, am încercat și nu îmi iese.” Rezultatele durabile nu se văd imediat, așa că tragem concluzia că nu funcționează
- Amânăm: „Lasă că fac mâine, astăzi nu am chef sau nu am timp, sunt prea ocupat, sunt prea obosit”
- Ne comparăm cu cei din jurul nostru: „Altora sigur le iese mai bine decât mie”
- Uităm să practicăm constant ceea ce ne-am propus
- „Trebuie să fii spiritual ca să faci asta. Nu se potrivește oricui. Oricum, nu mie”
Cum reușim să trecem de aceste bariere mentale?
Primul pas este să ne prindem că avem aceste gânduri. A-propos, asta înseamnă să fim mindful despre ceea ce este, adică faptul că gândim astfel de gânduri. Apoi, să ne aducem aminte că a ne crea o stare conștientă sau mindful cere să participăm la proces și apoi, să decidem conștient ce ne dorim: să nu facem nimic sau să trecem peste orice limitare și să încercăm și azi, și mâine, și în fiecare zi. Rezultatele și beneficiile nu vor întârzia să apară.
Pe parcurs, vom mai avea derapaje. Le-am experimentat și eu, le-au experimentat și alții. Secretul este să nu renunțăm, să ne întoarcem de fiecare dată la practică, oricât de puțin în fiecare zi, ca să păstrăm focul viu, cum se spune. Și să picurăm pe parcurs puțină acceptare de sine, aducându-ne aminte că „astăzi fac tot ce pot, restul nu mai contează”.
Mindfulness este o practică pe care o putem folosi în orice moment în care ne aducem aminte de ea. Este o practică foarte simplă, cu efect imediat. Se învață și este un obicei de viață pentru foarte mulți oameni, de la celebritățile lumii până la prietenii, colegii sau cunoscuții noștri.

Mihaela Mîndreci este Profesor de Mindfulness acreditat internațional și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține Şcoala de vară de Mindfulness pentru adulţi (11-15 iulie).


Kudika
20 Iunie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.