Public speaking pentru adolescenți

Cum contribuie vorbitul în public la dezvoltarea emoțională a adolescenților

Vârsta adolescenței nu e ușoară pentru nimeni. Chiar dacă vremurile se schimbă, bucuriile, curiozitățile sau durerile adolescenței sunt aceleași. Această perioadă este extrem de importantă pentru transformarea adolescentului efervescent de azi în adultul sigur pe el de mâine. Iată ce rol joacă vorbitul în public în acest proces de maturizare.

  1. Ce vor adolescenții să transmită azi public?

Răspunsul e: depinde. Nu putem să dăm un răspuns fără să generalizăm. Depinde de preocupările lor, depinde de valorile pe care le-au învățat în familie. Problema e că în social media apar și sunt mediatizate cazuri ridicole care ne fac să ne gândim că toți adolescenții ar fi sau ar acționa așa.

Nu. Din contră. Sunt mulți adolescenți care se tem să posteze sau să își dea cu părerea în public și e eronat ca noi să considerăm că toți sunt așa doar pentru că îi vedem pe unii din ei.

Retail jobs

Teama de a vorbi în public este cea mai comună teamă. Cunosc mulți adolescenți care au cultură generală, care au competențe și abilități foarte bine dezvoltate și care nu au încredere în sine și cărora le e teamă să vorbească în public pentru că ar fi posibil să greșească sau alții să râdă de ei.

  1. Au un mesaj sau e așa cum se îngrijorează părinții, că vânează like-uri și aprecieri?

Cu toții ne dorim validare, acceptare și apreciere și la fel își doresc și adolescenții. Dorința de a fi plăcut și apreciat e adânc codată în ADN-ul nostru uman. A ajunge să nu mai fi influențat de părerea celor din jur e o călătorie de o viață pe care majoritatea dintre noi nu o parcurgem niciodată.

Da, adolescenții sunt predispuși la a căuta validare, like-uri, aprecieri, note mari chiar dacă copiază, dar e bine să înțelegem că noi i-am învățat asta prin faptul că i-am criticat în fața clasei când au greșit, când i-am comparat cu alții, că am vorbit urât cu ei când au acționat diferit de cum ne doream sau că nu le-am permis să încerce lucruri noi din teamă că nu s-ar descurca.

În plus, adolescenții sunt încă în perioadă de dezvoltare când nu știu să își controleze emoțiile, nu sunt independenți de părerile celorlalți, nu știu să facă față la respingere și le e teamă să aibă păreri diferite pentru a nu fi excluși din grup.

Până nu învăță că ei sunt la fel de importanți chiar și dacă au o altă opinie, că ei sunt îndeajuns și nu e nimic greșit cu ei, chiar dacă nu sunt plăcuți de toți din jur, până nu învață abilitățile de mai sus, da vor fi predispuși să caute aprecieri, like-uri și validări atât online cât și offline.

  1. Și dacă vânează like-uri și aprecieri ce semnal e de tras pentru părinte și ce ar fi util să facă?

  1. În primul rând, eu ca părinte, e bine să mă întreb: nu fac și eu la fel? Nu cumva mă deranjează la copilul meu exact lucrul pe care îl fac și eu? Nu cumva mă supăr când un coleg îmi respinge ideea? Nu cumva povestesc cu tristețe cum cineva s-a supărat pe mine? Nu cumva am grijă ce vorbesc și uneori chiar denaturez adevărul doar ca să nu se supere ceilalți pe mine?

  1. Îi permit să greșească și exclud orice critică a copilului în momentele când greșește. Aceasta nu exclude feedback-ul constructiv. Dar da, exclude făcutul de rușine, oftaturile de nemulțumire, învinovățirea oricât de bine intenționați am avea impresia că suntem. Îi spunem simplu: ”E ok iubire. Cu toții greșim. Ce ai învățat? Ce ai face diferit data viitoare? Cum repari/plătești? Te iubesc copil drag.”

  1. Îl învăț să facă față la respingere. Prima dată prin exemplul personal și pe urmă prin discuții educative, prin exemplele altor oameni care au trecut prin momente de respingere, youtube-uri, cărți, mentori,programe de educație a inteligenței emoționale și a încrederii în sine.

  1. Ce simt adolescenții când vine vorba să susțină un discurs în public? Care sunt barierele?

Teamă și rușine. Acestea sunt emoțiile cele mai frecvente. La acestea se adauga lipsa de structură a unui mesaj uneori sau de creativitate în crearea lui. Sunt blocați în a spune ceva ce memorează și refuză să se exprime liber crezând că ideile lor nu sunt valoroase. Sunt atât de blocați în cum cred că se vor simți dacă greșesc, încât nu sunt în stare să-și dea voie să incerce experiența de a vorbi liber. Ceea ce este interesant aici, este că majoritatea fac mai multe greșeli susținând un discurs învățat pe de rost, spre deosebire de cei care vorbesc liber, iar diferența o face încrederea cu care vorbești și cum privesc greșelile cu alți ochi.

Obișnuiesc să spun că elevii vorbesc în public cel puțin 12 ani, din clasa I-a până în a 12-a. Dar realitatea e că, de cele mai multe ori, sunt executați în public. Pentru că ei știu că la fiecare greșeală sunt sancționați (cu notă sau cu critică). Și asta făcută în fața altora duce la scăderea stimei de sine și a credinței că sunt valoros.

Pe urmă, apare evitarea de a vorbi în public sau dacă o fac, o fac cu mult consum de energie.

  1. Vezi vreo diferență la tabăra de public speaking între adolescenții care învață în sistemul de stat față de cei care vin din învățământul privat?

De cele mai multe ori, da. Însă depinde de profesori. Deși școlile private au, de cele mai multe ori, o ideologie centrată pe elev și au fost educați cum să vorbească cu elevii, totul se reduce la nivelul de dezvoltare personală a profesorului: cât de mult a lucrat la a învăța să își controleze emoțiile, să nu judece elevii, să le vorbească cald, să le ofere un mediu sigur de învățare.

  1. Ce le recomanzi profesorilor de la școlile de stat ca să le dea încredere adolescenților să se exprime public.

  1. Să lucreze la inteligența lor emoțională. Dacă elevul nu și-a făcut tema și tu te-ai enervat, nu elevul te-a enervat. Ci tu nu ai lucrat suficient la tine ca să înveți să îți controlezi emoțiile și să vorbești frumos sau să reacționezi frumos chiar și când elevul vine nepregătit sau fără tema. Elevul e responsabil pentru neefectuarea temei. Tu ești responsabil pentru emoțiile și atitudinea ta.

  2. Să încurajeze greșelile și să învețe elevii să caute soluții când greșesc.

  3. Să facă diferență între copil și comportamentul lui: copilul e valoros în orice moment, comportamentul are nevoie să fie îmbunătățit. Feedback-ul se dă la comportament nu la persoana copilului.

  4. Să încurajeze faptul că au vorbit în public chiar dacă au făcut greșeli.

  5. Să îi învețe poziția corpului potrivită când vorbesc în public: unde să se uite, cum să își țină spatele, capul, mâinile.

  6. Ce să facă când greșesc

  7. Cum să construiască un discurs logic pe orice temă.

  8. Ce să facă și cum să reacționeze când sunt criticați.

  9. Cum să se accepte atunci când sunt respinși și cum să treacă peste aceste momente

  1. Care sunt temele majore despre care vor să vorbească adolescenții public?

Nu cred ca au anumite teme. Totul depinde de subiectele lor de interes, la fel ca la noi adulții.

  1. Cu ce îi poate ajuta o tabără de Public Speaking, cum poate reprezenta asta un Pașaport pentru Succes?

La taberele de Public Speaking din cadrul programului Pașaport pentru Succes, adolescenții învață prima dată cum să aibă încredere în ei și cum să facă față la respingeri. Copilul simte și știe că situațiile în care ne punem în tabără sunt pentru dezvoltare, iar el înțelege că el este suficient și superb doar pentru ceea ce el e, nu ce face, are sau spune, de aceea nivelul de frică față de respingere scade.

Pe urmă învăță prin exemplul echipei că e ok să greșească, contează să continue să încerce. Fiecare facem greșeli, iar tabăra simulează și greșeli intenționate ca să-i demonstreze copilului că a face greșeli e de fapt o joacă și o învățare. Am avut cazuri de adolescenți care erau paralizați de teama de a vorbi în public și observând cum nu îi criticăm pe ceilalți, cum toți sunt tratați exact la fel indiferent de boacănele pe care le fac, făcând jocuri de rol cu ei, stând lângă ei în timp ce vorbeau, au ajuns prin exercițiu să poată să se exprime frumos, coerent în public.

Pe urmă lucrăm la vocea lor, la poziția corpului și îi învățăm structura unui discurs care are coerență și impact.

Organizăm prezentări în public în fiecare zi în timpul programului, dezbateri, simulări de examene, interviuri, telefoane informative și orice situație de viață reală în care au nevoie de abilitatea de a vorbi în public.

În ultima zi de tabără se prezintă la Ambasada Pașaport pentru Succes și solicită eliberarea vizelor pentru Pașaportul de Public Speaking.

Urmează pe urmă să țină legătura cu echipa și să trimită înregistrări cu diverse subiecte pe baza cărora construiesc un discurs iar noi le dăm feedback.

A vorbi în public este un exercițiu ca orice altceva am învățat vreodată. La un bebe nu ii s-a spus niciodată că nu poate umbla sau că încă nu o face bine, iar noi, la Pașaport pentru Succes, schimbăm credințele copiilor care cred că ei nu pot, și nu se descurcă, în a le arăta că orice se poate, dacă repeți de suficient de multe ori.

Cu drag,

Dr. Simona Ciff

Vizionare placuta


Simona Ciff este psiholog și psihoterapeut și folosește la momentul acesta experiența și cunoștintele sale în programe de educație a inteligenței...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri