Dacă o întrebi ce cuvânt o definește, îți va spune că acesta este exigența, poate fiind chiar dură cu ea și cu cei apropiați, inclusiv cu băieții ei.

Este o adevărată artă, chiar măiestrie să știi, să poți și să vrei să aduci echilibru în viața de familie și cea profesională, spune ea.

1.Dacă ar fi să te defineșți într-o singură frază, întâi ca femeie, apoi ca antreprenor, care ar fi această frază?

Sunt Mina Vasiliu, mamă, soție, medic stomatolog primar și femeie antreprenor. Mi-am dorit și am muncit mult să devin medic stomatolog, iar stomatologia a fost cea care m-a transformat și în antreprenor.

Am ales stomatologia pentru că mi se pare mult mai palpabilă decât orice altă ramură a medicinei, iar zâmbetul unui pacient la finalul tratamentului este sursă pură de energie catalizatoare, pozitivă, motivantă.

2.Cum arată parcursul tău profesional până în acest moment?

Atunci când am decis că voi fi medic, știam că voi avea și familie și copii și că ambele vor fi foarte importante în viața mea, așa că nu m-am văzut având viață de spital cu gărzi, nopți lipsite de lângă copii etc. De aceea, am ales să studiez stomatologia.

Când am ales stomatologia, nu știam însă că va fi necesar să evoluez și ca antreprenor. Admiterea la facultate a fost înainte de 1989, când concurența a fost de 13 candidați pe loc.

După terminarea studiilor, am dat concurs pentru a ocupa un loc la o policlinică din Bucureșți, eu nefiind crescută în capitală. Am lucrat în policlinică niște ani, am făcut gărzi de noapte la Policlinica Lutherană unde se asigurau urgențele pentru toată capitala și, imediat după anii 90, odată cu reforma în sistemul sanitar, medicii stomatologi nu au mai fost salariații spitalelor, ci au devenit PFA-uri. Acela a fost momentul când, împinsă de conjunctura politică și socială, am urmat calea antreprenoriatului. Schimbările m-au determinat să plec din cadrul policlinicii și să mă dezvolt prin forțe proprii.

A fost o etapă plină de necunoscut, de provocări, de temeri, însă, cu mult curaj, cu multă ambiție, perseverență și credință am ajuns unde sunt astăzi și mă mândresc cu clinica stomatologică Dent Perfect – Mina Camelia Vasiliu și cu echipa pe care am format-o în timp.

3.Dacă ar fi să dai un singur sfat femeilor care vor să intre în lumea afacerilor, care ar fi acesta?

Mindset-ul este foarte important. Eu am început antreprenoriatul mai mult împinsă de condițiile sociale, de factori externi. Am pornit cu mindset de medic într-o lume a banilor, iar combinarea modurilor de gândire a fost și este marea provocare cu care încă mă confrunt.

Nu este ușor să fii femeie antreprenor, însă, atâta timp cât îți doreșți acest lucru și muncești pentru a-ți împlini visul, oricât de grea ar fi o zi din viață de antreprenor, cu siguranță, la finalul zilei vei avea parte și de o împlinire. Contează mult să ai credință, dorință, curaj și respect pentru semenii tăi.

4.Cum a luat naștere clinica Dent Perfect, cum au arătat începuturile?

Povestea clinicii Dent Perfect a început acum 20 de ani, când evoluția tehnicii și a tehnologiei m-a determinat să încep să îmi construiesc o echipă. Mi-am dat seama atunci că viitorul revine stomatologiei supraspecializate și mai ales că omenește nu este posibil să stăpâneșți la nivel de top toate tehnicile dezvoltate în ultimii 15 -20 ani. Mai exact, pentru a acoperi toate ramurile stomatologiei moderne și a lucra și cu tehnologie laser, și endodonție la microscop, pentru a face și implantologie, și analiză funcțională ATM etc., nu este suficientă o singură carieră și o singură viață.

M-am ghidat după principiul dacă alt coleg face acest lucru mult mai corect și mai de calitate decât pot face eu, atunci sunt deschisă la colaborare și la a construi o relație/echipă interdisciplinară.

Prima colaboratoare, prima colegă pe care am avut-o, Felicia Comănescu, face parte și azi din echipa clinicii, iar anul acesta am împlinit 20 de ani de colaborare. Primii 2 ani am lucrat singure, fără asistentă, apoi ni s-a alăturat și prima asistentă, care este și astăzi parte din echipă.

Treptat, treptat ne-am dezvoltat, iar în prezent clinica Dent Perfect cuprinde 7 medici care acoperă toate specializările stomatologiei moderne, 6 asistente medicale și o recepționeră.

5.Cum ți-ai construit întreaga echipă și ai reușit să ții aproape toți angajații și colaboratorii?

Mi-am dorit să ofer stabilitatea locului de muncă, siguranța acestuia, dar și dezvoltarea profesională. Colegilor interesați le-am achitat cursuri de pregătire și i-am stimulat să-și upgradeze cunoștințele profesionale. Pentru mine este foarte important că viitorii colaboratori să-și dorească stabilitate și să se integreze în echipă, să existe loialitate, sinceritate și dorința de a rezolva eventualele situații deranjante.

6.Care sunt ramurile stomatologiei pe care le acoperiți în clinică și ce servicii oferiți?

Așa cum povesteam și mai sus, în clinică acoperim toate ramurile stomatologiei, precum endodonție, parodontologie, implantologie, chirurgie dento-alveolară, pedodonție, ocluzologie, protetică dentară, profilaxie. Practic, în cadrul clinicii noastre se poate trata absolut orice problemă de natură stomatologică, de la o simplă carie până la tratamente extrem de complexe.

7.Cu ce se diferențiază clinică Dent Perfect de alte clinici?

Clinica noastră este dotată cu aparatură de ultimă generație precum diodă laser tehnologie SUA-biolase, scanner intraoral Medit I700, deci ne îndreptăm și către stomatologia digitală care este stomatologia viitorului, condilograf și soft de analiză funcțională GAMMA DENTAL pentru reabilitările orale totale. De asemenea, medicii din echipa Dent Perfect sunt extrem de bine pregățiți, având numeroase cursuri de specializare.

Spre exemplu, eu și dr Comănescu am făcut parte din prima promoție din România de ”Mastership Lasers in dentistry”, cu examen susținut la AALZ- Aachen DENTAL LASER CENTER Dental din cadrul RWTH AACHEN UNIVERSITY.

Eu am preferat să mă specializez pe partea de protetică și analiză funcțională ATM. Din 2016 urmez cursuri în această direcție. Este necesară o abordare multidisciplinară, iar din 2017 am început studiile la VIESID (Vienna School of Interdisciplinary Dentistry).

Însă, cred că pe lângă aparatura de ultimă generație, clinica noastră se diferențiază prin atmosferă, deschiderea către pacient și siguranța pe care o simte pacientul; știe că dacă va veni peste 3 ani va găsi aceeași medici care îi cunosc situația ...dentară, materială, psihologică, familială.

9. Care ar fi mesajul pe care ai vrea să îl transmiți tuturor persoanelor care evită vizita la medicul stomatolog?

Aveți încredere că în clinica noastră nu veți fi forțați să vă tratați. Din contră, veți beneficia de o consultație de la A la Z, veți primi sfaturi, veți fi încurajați, susținuți să vă învingeți teama de dentist și să vă mai depășiți o limită.

La noi, pacientul va fi tratat întotdeauna nu doar cu profesionalism, ci și cu empatie și cu o vorbă bună. La Dent Perfect, zâmbetul este mereu la el acasă, iar teama de dentist devine doar o amintire, pentru că noi, echipa, înainte de a fi medici suntem oameni și acționăm și ne purtăm ca o familie.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: