Carmen și am găsit rețeta fericirii: Atunci când crezi că nu mai poți, de fapt mai poți un pic

Azi, de 8 Martie, nu poate decât să mă bucure faptul că am ocazia să deschid larg ușile redacției care, de mai bine de 10 ani, mi-a devenit o a doua casă. Kudika.ro și mai ales, echipa din spatele logo-ului, sunt spațiul fizic și metaforic în care mă simt cel mai în siguranță și pentru care sunt recunoscătoare în fiecare zi a vieții mele. Până la finalul acestei luni, veți găsi aici poveștile colegelor mele și veți descoperi oamenii din spatele cuvintelor. Cine suntem, ce ne motivează, ce ne face fericite în fiecare zi, ce lecții de viața am învățat și ce șuturi proverbiale am încasat.

Eu sunt Carmen și am găsit rețeta fericirii.

Întâi, un pic de recunoștință exersată conștient în fiecare zi. Știu că atunci când zilele se înșiră într-o perfectă rutină confortabilă ca mărgele pe ață, recunoștința dacă vine, vine prea subtil. E cald, e bine, e liniște, nu te doare încă atât de tare cuiul. Dar eu nu despre zilele care se topesc una într-alta ca bomboanele la soare vorbesc, ci despre recunoștință ca despre exercițiul pe care îl faci atunci când ți se pare că ajungi în punctul cel mai de jos și scara ți-a luat foc.

Abia atunci poți să exersezi cu adevărat gratitudinea pentru tot ce ai. În astfel de momente, oricât de greu și new age ar suna, nu mai ai unde să o iei decât în sus. Enuma eliș! Târâș, pe coate și pe burtă dacă e nevoie, tragând cu dinții și cu unghiile de fiecare fărâmă de speranță, dar tot în sus. Acesta este momentul în care recunoștința îți va deveni motor. Dacă ți se pare că nu ai motive pentru care să mulțumești, mulțumește fie și pentru că ai încă aer în plămâni și sânge în vene. Atât timp cât inima îți bate, ai un motiv să fii recunoscător.

Apoi mână în mână cu gratitudinea merge, un pic toantă și un pic oarbă, dar de neprețuit, speranța. Pe asta să o adăugi bine cernută pentru că pe alocuri, poate să prostească. Toarnă cu încredere, dar alege cu grijă unde o presari. Dacă te dai cu capul de perete la nesfârșit, nu poți să speri că o să dărâmi peretele înainte să îți spargi capul. Marele avantaj al speranței este că poți să visezi la ce e mai bine, dar să te pregătești să treacă prin tine ce e mai rău. Ați observat diferența de nuanță? Să treacă prin tine, nu să treci tu prin ce e mai rău ca să nu riști să rămâi prins acolo.

Imaginează-ți viața și greutățile ei ca pe valurile mării. Dacă vrei să te bucuri de apă, mai devreme sau mai târziu te va izbi un val. Nu îți rămâne altceva de făcut decât să te ancorezi bine în tine, să te pregătești pentru impact și apoi să îl lași să treacă. Posibil să te zgârie, posibil să te zgâlțâie, dar atât timp cât fundația ta e bine înrădăcinată, te vei îndoi, dar nu te vei rupe.

123