Advertorial Înainte și după terapie sau periplul de a fi în legătură cu emoțiile noastre pentru a experimenta relații sănătoase

Sunt studii efectuate de cercetători și psihoterapeuți în care demonstrează că mediul în care ne naștem și creștem influențează activitatea genelor de la nivel celular, activându-le doar pe unele, în timp ce altele rămân inactive. Cu alte cuvinte, acțiunile din mediu pe care le experimentăm de-a lungul vieții (dar în special în perioada timpurie) provoacă modificări chimice asupra genelor, transformându-le în timp. Astfel, dobândim o chimie interioară specifică fiecărui individ în parte, unele persoane având o stare mai bună de sănătate și/sau un echilibru interior mai bun comparativ cu alți indivizi.
La ce ne ajută acest lucru? În primul rând, a fost demonstrat că factorii de mediu prenatali și timpurii postnatali au impact semnificativ în dezvoltarea de boli cronice și tulburări de personalitate în viața adultă. De asemenea, modul în care am experimentat viața de la vârste fragede impactează dezvoltarea emoțională, în sensul în care devenim maturi din punct de vedere emoțional sau nu. Acest lucru se răsfrânge asupra percepției noastre și modului în care ne comportăm în viața personală și socială.
În copilărie și cu atât mai puțin în viața de adult, nu suntem încurajați să ne exprimăm emoțiile. Din contră, poate fi considerată o slăbiciune a persoanei respective. Astfel, evităm să fim vulnerabili, reprimând ceea ce simțim. Cu timpul, aceste emoții reprimate vor lua forma simptomului. Așa apare suferința fizică sau psihică, ca prim semnal de alarmă. Dacă vom ignora aceste semnale mult timp, viața noastră va deveni un calvar, nu simțim bucurie sau un sens pentru care trăim.
Când apare suferința psihică este momentul să ne facem curaj să consultăm un specialist. Este nevoie de răbdare, pentru că rezultatele în urma procesului terapeutic apar în funcție de mai mulți factori, care diferă de la o persoană la alta.
Suferința psihică este vizibilă, iar oamenii experimentează adesea emoții inadecvate, o obsesie, o fobie sau o fixație de care îi este dificil să se detașeze. Mai mult, au tendința de a o reproduce fie direct, retrăind sau supunându-i pe alții la aceeași suferință, fie indirect, adică se distanțează de suferință prin toate mijloacele. Persoanele care au experimentat abuzuri emoționale reproduc starea de spirit din copilărie. O persoană care a fost tratată cu asprime în copilărie va căuta parteneri de viață care să o trateze cu aceeași asprime, pentru a încerca din răsputeri să-i determine să devină binevoitori.
Psihoterapia ne ajută să înțelegem care sunt mecanismele psihice responsabile de stările noastre emoționale și cum ne influențează ele viața prin alegerile sau acțiunile noastre de zi cu zi. În urma acestui demers, devenim mult mai conștienți de rolul nostru și mai autonomi.
Trauma emoțională din copilărie duce la probleme severe de atașament în viața de adult, în special în zona relaționării. Emoțiile de bază își au originea în atașament. Calitatea relației de iubire dintre doi adulți depinde în mare măsură de calitatea atașamentului matern și patern pe care partenerii îl aduc în relația lor. Atașamentele încărcate de probleme și conflicte în copilărie (atașamente lipsite de siguranță) sunt cauza principală a conflictelor între parteneri. Dacă aceste conflicte din copilărie, create de o relație primară defectuoasă sau abuzivă, nu sunt prelucrate în ședintele de psihoterapie și integrate într-un mod potrivit fiecărui individ, atunci persoana nu-și poate exprima sentimentele de iubire și autenticitate în cadrul unei relații. O persoană care trece printr-o suferință emoțională manifestă adesea tulburări de relaţionare, tulburări de adaptare şi de integrare socială. De asemenea, se confruntă cu tulburări în sfera afectivă, comportându-se impulsiv, irascibil, autoagresiv, apelând la consum exagerat de alcool sau substanţe interzise pentru a-și amorți suferința.
În cadrul ședințelelor de psihoterapie suntem conduşi către o maturitate emoțională care ne va conferi încredere în noi și aliniere la adevăratul scop în viață. Trecând printr-un proces terapeutic, descoperim o nouă realitate, experimentăm o multitudine de sentimente și gânduri noi și, în final, restabilim echilibrul. Persoanele care sunt deschise să reflecteze asupra suferințelor îndurate pot găsi și aspecte pozitive într-un eveniment negativ. Ca de exemplu, restabilesc un sens nou al vieții, se reconectează cu prezentul și își fac planuri. Dar pentru a ajunge în acest punct este necesar ca oamenii să apeleze la un specialist alături de care să-și redobândească bucuria vieții.
Copiii instituționalizați resimt multe din lucrurile menționate mai sus și au nevoie de ajutor specializat ca să lupte să-şi vindece rănile sufleteşti. Programul Ajungem MARI a ajutat până acum 287 de copii și tineri instituționalizați să beneficieze săptămânal de ședințe de psihoterapie, iar în prezent 70 de copii sunt incluși în proiect. Oricine vrea să sprijine programul de psihoterapie pentru copiii abandonați o poate face printr-o donație pe site-ul asociației: Donează lunar pentru terapie - Ajungem MARI.