Setari Cookie-uri

Când te-am iertat, am luat cea mai proastă decizie din viața mea...

Cred că am știut-o chiar în acel moment, dar te-am pus mereu mai presus de mine, de puterea mea, de voința mea… am știut că greșesc față de mine, dar, în același timp, mă întrebam la ce îmi folosește o viață „corectă”, dacă tu nu ești în ea și, prin urmare, nu sunt fericită?

Da, mi-am asumat prelungirea unei agonii menite să mă descompună discret și să mă anihileze atât de dulce și de blând, încât știam că o voi iubi…

Da, mi-am asumat un viitor plin de hârtoape, de gânduri negre și de regrete amare, dar, în același timp, un viitor în care prezența ta nu este doar imaginară, un viitor în care încă voi mai avea șansa să te strâng în brațe, să te ating, să te simt, să te respir, să te ador, să mă pierd în ochii, respirația și sângele tău, chiar dacă o voi face la preț de speculă…

Știam că va fi ca o operație vitală făcută însă fără anestezie și cu un risc extrem de ridicat, dar fără de care șansele de a-mi continua viața (și nu doar supraviețuirea) ar fi fost inexistente.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro

Citește și:

Kudika
14 Mai 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.