Setari Cookie-uri

Poate din cauza acestei rochii te caută prințul din poveste, disperat că nu te găsește

Nu degeaba ținuta formală preferată de femeile care visează la nunți somptuoase a fost denumită rochie de mireasă tip prințesă, având în vedere că dintre toate modelele acesta are o prestanță desăvârșită, care o face demnă de un eveniment regal.

Partea de jos, prin fusta amplă și vaporoasă, lasă impresia că mireasa plutește ușor deasupra tuturor nuntașilor și grijilor, în timp ce partea de sus impresionează prin decolteul senzual, gâtul suav și brațele dezgolite care abia așteaptă să fie acoperite de îmbrățișarea lui.

De la ea a pornit totul

Rochia de mireasă model prințesă este considerată a fi modelul original al ținutei unei femei în cea mai specială zi din viața ei. Cunoscută și ca rochia de bal, aceasta derivă din modelele purtate la întâlniri dansante din înalta societate încă de prin secolul al XIX-lea.

Este ușor de recunoscut după corsetul bogat ornamentat - a cărui frumusețe le lăsa pe purtătoare, la propriu, fără aer, fiind atât de strâns încât acestea aveau nevoie de pauze de respiro, după decolteul senzual în V – dovedind că tot natura reușește cele mai frumoase creații, și fusta amplă – destinată unei femei care revendică spațiul din jurul ei ca și cum i s-ar cuveni.

Citește și:

Dantelă, jupoane, voal, crinolină, broderii, bogăție stilistică și totală libertate artistică. Acest model are țesută prin fiecare fir o grație unică, princiară, fiind cel care pune în valoare cel mai bine formele feminine, așa cum sunt ele sau cum ar vrea ele, femeile, să fie.

Decolteul și umerii, zona unde privirile rămân blocate

Decolteul este un pol, spre care toate privirile converg, iar apoi toate urmele uităturii se șterg. Ochii alunecă într-acolo subtil, fără a insista, practicând arta de a admira pe ascuns, transmițând și o întrebare nerostită la care nu se așteaptă răspuns. Este un loc gol și, în același timp, ocupat de adieri imperceptibile iscate de închideri și deschideri de pleoape, lansând ocheade scurte de care mireasa parcă se rușinează, dar parcă nici n-ar vrea să scape.

Citește și:

Ca element de design, decolteul reprezintă decupajul din zona bustului care conferă maximă senzualitate rochiei de mireasă destinate unei prințese. Există mai multe tipuri de decolteu, fiecare cu farmecul lui: în formă de U, pătrat, tip bărcuță, senzualul decolteu „inimă”, precum și cel mai provocator dintre toate, decolteul în V, care conduce chiar și cele mai pudice priviri spre locul unde acestea nu s-ar duce, dar nu se pot abține.

Decolteul se alege în funcție de mărimea bustului, înălțime, forma corpului și a feței, un decolteu în V, spre exemplu, avantajând femeile cu chip rotund și cu silueta tip triunghi inversat, deoarece drumul deschis de o rochie de mireasă model prințesă astfel croită în zona bustului va crea senzația de suplețe.

Citește și:

De asemenea, această rochie este cu atât mai senzuală, cu cât dezvăluie mai mult în partea superioară. Zona umerilor și a gâtului este foarte expusă, fiind ideală pentru a te juca cu contrastul piele-material, ambele la fel de fine. Renunțarea la bretele este o soluție foarte bună dacă vrei să fii provocatoare, dar și bretelele căzute au un farmec special, ca un început de ceva, care va continua când se va încheia nunta. Cele mai multe femei preferă, totuși, modelele cu bretele, deoarece oferă susținere unei rochii ample, încărcate, cum este cea tip prințesă.

Un fel de dezavantaje

Rochia de mireasă model prințesă evidențiază mai bine ca oricare ținuta elegantă, rafinată. Când o îmbraci, pari scoasă din paginile unei cărți cu basme, răpită de la vreun bal grandios și căutată asiduu de prințul din poveste disperat că nu te găsește, dar chiar și să te simți așa, nu te aștepta ca într-o asemenea rochie să fii sprintenă ca o căprioară.

Citește și:

Fiind o rochie bogată, grea, e posibil să nu poți dansa în ea chiar așa cum ai vrea. Trebuie un pic de grijă și gingășie, și din partea ta, și din partea lui și a oricui îți stă în preajmă, delicatețea ei trebuind protejată. Tocmai pentru că este atât de frumoasă, atât de ornamentată, trebuie purtată ca și cum ți-ar fi doar temporar împrumutată, până în momentul în care va fi pusă înapoi în vitrină pentru a fi admirată.

De asemenea, este posibil să te simți puțin intimidată de ea, însă dacă reușești să depășești sentimentul că rochia de mireasă tip prințesă este prea elegantă pentru tine, prea formală, acest model te va face să te simți cu adevărat specială, de viță regală.

Sfaturile consilierului de la Princess Brides te vor ajuta să treci peste orice ai putea considera un inconvenient, nunta unei prințese ca tine fiind un eveniment prea important ca să te lași descurajată și să nu porți o asemenea bijuterie măcar o dată.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
13 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.