Rinoplastia, visul meu de-o viata

Cu toate avem defecte, unele vizibile, altele doar in viziunea noastra. Stam si ne uitam cu inversunare la fata care trece pe langa noi. Are picioare lungi, talie de viespe, sani frumos conturati, emana incredere… este perfecta! Noi de ce nu putem fi asa?

Inca de la 10 ani am realizat ca sunt diferita de celelalte persoane si ca nasul meu reprezinta o problema. Era cocosat. Nu foarte mult, dar se putea observa din lateral si pentru mine era suficient. Il detestam! Nu mi se parea corect sa fiu altfel. De ce sa nu fim toti la fel? Asa ca, in mintea mea de copil naiv, mi-am propus ca atunci cand voi fi mare si voi avea bani sa merg sa il indrept.

La varsta de 21 de ani pe nimeni nu mai deranja aceasta problema in afara de mine. Recunosc, doar cand ma uitam la pozele pe care le faceam si eram prinsa dintr-o parte realizam ca forma nasului meu e una mai speciala. Insa in rest, uitam de problema.

Capatasem incredere in mine. Eram profilul fetei dragute, simpatizata de majoritatea colegilor de la facultate, aveam numerosi prieteni si un iubit care imi demonstra cat insemn pentru el. Si totusi, parca nu era de ajuns. Fata de 10 ani, copilul din mine, era disperata ca nu imi respect promisiunile.

Asa ca, intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am inceput sa ma documentez despre riscurile operatiei si sa caut medici din Bacau care faceau rinoplastii. Am gasit atat de multe forumuri in care femeile se destainuiau. Si erau atat de fericite dupa operatie. Stateam si ma gandeam: Oare asa o sa fiu si eu?

Dupa cateva saptamani, am indraznit si am mers la o consultatie la un spital de stat. Costul operatiei era de 2000 RON. Pe mine nu ma interesau banii, puteam da si dublu. Vroiam doar un nas drept! Aveam atatea emotii, incat nu am vorbit deloc. Doar ascultam si ma minunam.

Trebuia sa imi subtieze nasul, insa partea de jos fiind cazuta, era necesar sa taie putin si din cocoasa. De la jumatatea nasului in jos urma sa imi puna silicon. Atunci m-am speriat. Sa am silicon in nas? La asta chiar nu ma gandisem. Pe un ton calm, doctorul m-a calmat. Tin minte si acum cuvintele lui: “Stai linistita, nu vei fi o siliconata”. Dupa consultatie, am fixat si ziua operatiei. Mai aveam o saptamana la dispozitie pentru a-mi face curaj.

---