Setari Cookie-uri

5 modele de bune practici pentru o garderobă sustenabilă

Industria textilă, piatra de temelie a modei, are propriul său impact asupra mediului, pe lângă cel asupra bugetului personal.

Utilizarea în masă a resurselor de apă pentru producția materialelor vestimentare, procesele chimice la care sunt supuse materialele pentru curățare și modelare și deșeurile rezultate din aruncarea hainelor sintetice generează 10% din emisiile anuale de carbon, la nivel global (potrivit Geneva Environment Network).

Răspunsul la această problemă stă, nu în mod surprinzător, în stilul de consum sustenabil. Acest stil de consum înseamnă să fim moderați atunci când cumpăram produse noi și să ne îndreptăm atenția către acelea dintre produse care au un impact redus asupra mediului, prin materialele utilizate pentru compoziție, modul în care au fost realizate și cum le întreținem mai departe. O atitudine sustenabilă față de garderoba noastră înseamnă, în esență, o investiție mai mică în haine noi și mai multă atenție pentru ceea ce avem deja. Iată câteva obiceiuri pentru alegeri vestimentare prietenoase cu mediul și cu bugetul personal:

Citește și:

1. Ai grijă de hainele pe care le ai deja

De câte ori nu i-ai spus adio unei haine preferate din cauză că nu ai îngrijit-o cum trebuie? Poate ai ars-o cu fierul de călcat, a intrat la apă, sau s-a pătat într-un mod ireversibil. Orice s-a întâmplat, cu siguranță ți-ai reproșat măcar o dată că n-ai avut mai multă grijă de hainele tale. Ca să eviți astfel de incidente pe viitor, fii atentă la instrucțiunile de pe eticheta fiecărei haine și întreține-o corespunzător. De la temperatura la care necesită spălare, la produsele de curățare recomandate, află tot ce trebuie să știi depre hainele tale.

2. Donează hainele sau vinde-le pe cele pe care ești sigură că nu le mai porți

Renunță la comoditatea de a arunca haina pur și simplu la gunoi. Mai ales dacă plănuiești să investești în piese vestimentare noi, hainele vechi reprezintă o parte importantă din bugetul cu care vei pleca la cumpărături. Le poți vinde într-o consignație sau online. Dacă vrei, în schimb, să fii caritabilă, donează-le către orfelinate sau către centre de reciclare. Astfel, haina ta va avea șansa la o nouă viață și se va bucura fie de un nou posesor, fie de o nouă formă.

Citește și:

3. Investește într-o garderobă-capsulă

O garderobă-capsulă este o selecție de piese vestimentare care nu se demodează niciodată și care sunt versatile, potrivite în mai multe tipuri de combinații. Câteva exemple de piese ce alcătuiesc o garderobă-capsulă sunt trenchurile, cămășile și rochiile, cu un design minimalist. O garderobă-capsulă va fi întodeauna plasa ta de siguranță atunci când nu vei ști ce ținute să îți creezi și te va face să te gândești de două ori înainte să cumperi din nou. De asemenea, asigură-te că haina va fi integrată frecvent în ținutele tale și că o vei purta de cel puțin 30 de ori.

4. Alege calitativ, nu cantitativ

Când vine vorba de haine, e bine să investești în piese care nu se vor degrada după câteva purtări sau spălări. Una dintre cele mai sigure dovezi de calitate sunt hainele realizate din materiale naturale (bumbac organic, mătase, in). De asemenea, fii atentă la detalii: la cusături, la rezistența materialului și la confortul pe care ți-l oferă. Este mai bine să investești de la bun început într-o haină de calitate, decât să cumperi de mai multe ori un produs care se degradează ușor, doar pentru că e mai ieftin.

Citește și:

Obiceiurile de consum responsabil pot fi practicate și sub alte forme. Dacă vrei să îți integrezi obiceiurile sustenabile și în alte aspecte din viața ta, poți începe accesând cursul dedicat de aici.

5. Go vintage (sau second-hand)

În ultimii ani, magazinele vintage și second-hand au devenit populare, și pe bună dreptate! Aceste magazine sunt pline de haine unice, datorită perioadelor în care au fost produse sau a locurilor de proveniență. Pe lângă faptul că vei avea șansa să găsești piese unicate și să te faci remarcată cu ținute inedite, te vei bucura de prețuri mult mai mici în comparație cu hainele din mass-market.

Comportamentul sustenabil reprezintă un stil de viață responsabil față de mediul înconjurător și noi înșine, pe care îl putem integra în o mulțime de moduri. Acum că ai trecut prin câteva exemple de obiceiuri sustenabile destinate garderobei tale, fii creativă și încearcă să le adaptezi în celelalte activități ale tale. Nu strică să faci puțină ordine și în celelalte sertare ale stilului tău de viață.

Citește și:

foto main pixabay

Vizionare placuta


Kudika
1 Iunie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.