Potrivit Johnson, titlul filmului în limba engleză, un omagiu adus cântecului „Glass Onion” din 1968 al formației Beatles, se datorează în parte înclinației lui Blanc către exprimările bombastice.
comunicat de presa: GLASS ONION: A KNIVES OUT MYSTERY poate fi văzut începând cu 23 decembrie, doar pe Netflix.
În continuarea filmului KNIVES OUT, semnat de Rian Johnson, detectivul Benoit Blanc pleacă în Grecia pentru a dezlega un mister care implică o nouă serie de suspecți plini de culoare.
Regizor și scenarist: Rian Johnson
Producători: Ram Bergman, Rian Johnson
Distribuție: Daniel Craig, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick, Madelyn Cline with Kate Hudson și Dave Bautista
Potrivit Johnson, titlul filmului în limba engleză, un omagiu adus cântecului „Glass Onion” din 1968 al formației Beatles, se datorează în parte înclinației lui Blanc către exprimările bombastice. „Caut tot timpul elemente amuzante, de care Blanc să se poată agăța și pe care să le poată transforma în metafore chinuite și folosite în exces”, spune el. „Toate acestea sunt perfect vizibile încă de la bun început. Așadar, m-am gândit la ceva limpede, transparent, și așa am ajuns la «glass» (sticlă). Și voi fi foarte sincer. Pur și simplu am luat telefonul și am căutat printre melodii după cuvântul «glass». Mi-am imaginat că trebuie să existe piese care să conțină cuvântul acesta. Și mă gândeam așa: «Să fie o fortăreață de sticlă? Un castel de sticlă? Sau un om din sticlă?» Primul rezultat al căutării a fost «Glass Onion», pentru că sunt un mare fan al trupei Beatles.” Interviul complet cu regizorul și scenaristul Rian Johnson este disponibil aici.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Patru zile până la concertul J-Rock al anului Chitaristului samurai, MIYAVI, concertează sâmbătă, 23 septembrie 2023
- Netflix anunta noua serie limitata Zero Day, cu Robert de Niro in distribuție
- Filme de Crăciun: 7 seri pana la Crăciun? 7 super producții pentru tine și familia ta!