Ai un nou iubit, dar ți se pare că încă se mai gândește la fosta? 5 Semne care îl dau de gol și ce poți face mai departe

După finalul unei relații în care ne-am implicat mult, putem suferi o vreme bună și este posibil chiar să avem tendința să comparăm alți potențiali parteneri sau partenere cu fosta relație. Unele persoane pot avea tendința să compare calitățile partenerilor, altele defectele. Prima varianta este mai dureroasă pentru noua relația, a două însă ne determină să ne fie teamă să întrăm într-o nouă relație. Dar când încă porți în inimă fosta iubire, sunt semne și comportamente care te dau de gol. Acestea pot fi observate cu ușurință. Așadar, dacă ai intrat într-o nouă relație și crezi că partenerul tău încă se gândește la fosta, iată ce semne îl dau de gol.

Ai un nou iubit, dar ți se pare că încă se mai gândește la fosta? 5 Semne care îl dau de gol

Îi păstrează mesajele

Sigur că nu umblii în telefonul lui, însă se întâmplă în mod involuntar când caută un mesaj să observi că mesajele ei sunt tot acolo. La fel și pe rețelele de socializare.

Aceste urme pot fi prezente fie pentru că nu și-a făcut timp să le șteargă sau că pur și simplu consideră că fac parte din trecutul sau și nu are niciun motiv să le șteargă, fie pentru că încă mai ține la ea.

Dacă ultima varianta este cea reală, cu siguranță vor fi mai și alte semne și comportamente care îți vor da de gândit.

Păstrează la vedere pozele cu fosta sa iubită sau într-o manieră accesibilă

Venind în vizită, poți observa că în biblioteca sa ori pe noptieră au rămas poze cu fosta sa prietenă sau care reprezintă momente când aceștia erau încă împreună.

Retail jobs

Ori poate păstrează la îndemână un album cu fotografii care amintesc de ultima sa relație. Doar de ultima sa relație și nu despre alte relații ori alte experiențe diferite (de exemplu cu colegii de muncă).

Poate că încă nu a fost dispus să le pună într-o cutie de amintiri.

Au păstrat o prietenie parcă prea strânsă

Dacă sunteți împreună și observi că îi sună telefonul, este fosta sa prietenă și vorbesc zeci de minute, fără a-și comunica ceva important și urgent, lăsându-te singură sau altfel spus pe locul doi, nu este de mirare că îți vei pune întrebări.

De asemenea, alte semne care trădează o prietenie prea strânsă în fața căreia el nu pune limite pot fi deranjante sau chiar îngrijorătoare pentru tine. Cei doi poate se văd singuri, sau poate chiar îi cere și ei părerea în aspecte care țin de cuplu.

Poate că, pentru el, relația cu fosta iubită este încă foarte strânsă...

Întreabă de ea când se vede cu prietenii comuni

Deși te-a prezentat prietenilor săi și ați ieșit să vă distrați și să vă simțiți bine, observi că este interesat de ceea ce se întâmplă cu fosta sa iubită, mai ales dacă acești rieteni îi cunoșteau din vechea relație, iar el nu a mai putut păstra strâns contactul cu fosta sa iubită. Pare că îl macină curiozitatea, dar oare este vorba doar de atât?

Îți vorbește despre ea

Sigur că fiecare dintre noi putem povesti, uneori, o întâmplare din fostele relații. Dar el povestește des întâmplări din aceeași relație, doar aceea cu fosta, fără să pară că mintea lui sare haotic în trecutul său relațional.

Iar dacă atunci când vorbește despre fosta o face în mod comparativ cu tine, situația nu este tocmai bună, căci el nu pare să accepte procesul de vindecare după ultima despărțire, ci pare să caute o persoană care să îi semene fostei.

În această situație nu este de mirare dacă îți pui semne serioare de întrebare cu privire la șansa de a continuă relația.

Ce poți face când bănuiești că iubitul tău încă a rămas ancorat în vechea relație?

Abordează situația în mod deschis

Nu ca și critică, nu pentru a deschide o ceartă, ci pur și simplu pentru că îți pasă. Roagă-l să privească cu sinceritate în inima lui și să încerce să caute adevărul. De exemplu, ar putea să își răspundă lui însuși ce ar face dacă ar avea ocazia să reia vechea relație, fără consecințe în anturajul sau familia sa, pur și simplu la modul ipotetic? Îl va ajuta să înțeleagă mai bine care sunt adevăratele sale sentimente. Ori poate se gândește la ea pentru că are răni interioare ce încă se vindecă.

De asemenea, evaluează cum reacționează în fața acestor discuții deschise. Dacă nu vrea să le discute, dacă nu îi pasă ce simți, dacă tratează cu ignoranță sau întră într-un comportament de apărare, foarte probabil acolo în inima lui lucrurile nu sunt în ordine.

Pune în balanță cât timp a trecut de când el s-a despărțit de fosta sa iubită

Dacă timpul este lung, probabil cei doi și-au păstrat pur și simplu un ritm prietenesc, o prietenie care nu poate fi ca oricare alta, atâta vreme cât cei doi se știu ceva mai mult decât atât. Poate sunt doi oameni maturi, bucuroși că s-au întâlnit, dar care au realizat că sunt prieteni buni, însă ca și cuplu nu pot fi împreună, nu s-ar potrivi.

Merită să pui în balanță și cât timp au fost împreună, dacă au copii împreună, detalii care pot oferi răspunsuri întrebărilor tale.

Nu deschide discuții și nu lua decizii când ești nervoasă

Dacă simți că vezi roșu în fața ochilor, mai bine retrage-te și așteaptă să te calmezi înainte de a spune cuvinte sau a face fapte care nu mai pot fi retrase. Este bine ca acele discuții sensibile să le deschizi când ești calmă cu adevărat și simți că prea puține lucruri ți-ar putea perturba starea de bine.

Sursa foto: Prostock-studio/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
17 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri