Setari Cookie-uri

A II-a editie Art Safari va avea loc la Bucuresti in perioada 13-17 mai

Atunci cand arta contemporana completeaza spatiul urban si isi alege drept loc de intalnire cladirea-monument Ciclop, de pe Bulevardul Magheru, se anunta o noua editie Art Safari!

Comunicat de presa

In cele cinci zile de expozitie, in perioada 13-17 mai, Art Safari 2015 va oferi o imagine de ansamblu asupra artei contemporane si moderne, prezentand o selectie de artisti din portofoliul galeriilor de arta romanesti si internationale. Sectiunea principala a targului va fi dedicata artei contemporane, urmand sa ocupe majoritar spatiul expozitional al targului. Sectiunile secundare de arta moderna si art business prezinta expozitii tematice organizate in parteneriat cu muzee si institutii culturale romanesti, respectiv o selectie de produse specifice obiectului de arta.

In acest an, arta va acapara intreaga cladire Ciclop, lasandu-se explorata etaj cu etaj! Astfel, Safari Bookshop, Safari Gastro Pub si Safari Dialogue vor pune Art Safari in centrul celor mai intense discutii, facilitand intalnirea dintre vizitatori si arta.

Citește și:

"Ciclop este un reper arhitectural discret al Bucurestiului. Arhitectura acestei editii Art Safari Bucharest se subordoneaza structurii impresionante a cladirii Ciclop, fara sa incerce sa estetizeze spatiul, ci mai degraba prin a sustine traseul unic, planimetria, ritmul dat de compartimentarea arhitecturala si proportiile specifice functiunii originale." - Attila Kim, Arhitect Art Safari Bucharest 2015

In cadrul Art Safari Bucharest, vizitatorii vor putea participa la conferintele dedicate artei contemporane si vor putea rasfoi albume si carti de arta. De asemenea, pot descoperi lucrari de arta contemporana care pot fi achizitionate, afland si povestea din spatele lucrarii chiar de la autorul acesteia.

La primul etaj al targului, vizitatorii vor intra in contact cu arta moderna romaneasca din muzee importante din tara, majoritatea lucrarilor in premiera bucuresteana.

Citește și:

Etajele doi si trei sunt dedicate artei contemporane, unde vizitatorii se pot bucura de prezenta unor galerii de arta contemporana consacrate, precum: LARM Gallery (Copenhaga, Danemarca), Trapez (Budapesta, Ungaria), Doris Ghetta (Bolzano, Italia).

O zona speciala destinata experimentului in arta, instalatiilor multimedia si artei video va fi prezenta la ultimul etaj al targului.

"Ne bucuram sa anuntam prezenta la Art Safari Bucharest a galeriilor bucurestene Anca Poterasu Gallery, Eastwards Prospectus si Zorzini Gallery, galerii in al caror program curatorial coerent noi credem. Expozitiile lor, incluzand artisti bucuresteni si clujeni, vor fi inserate de catre arhitectul Attila Kim in spatiul post industrial al etajului patru din cladirea Ciclop." - Ioana Ciocan si Silvia Rogozea

Anul acesta, copiii si tinerii vor avea un spatiu dedicat exclusiv lor, un labirint inedit al artei, iar grupurile de vizitatori pot solicita un tur ghidat al intregii expozitii.

Citește și:

Art Safari inseamna, pe langa arta, o experienta creativa completa: concerte si VJ live, proiectii video si instalatii audio.

Vizionare placuta


Kudika
21 Aprilie 2015
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.