Setari Cookie-uri

Blog Kudic: Cica dureaza 3 ani...

Am vazut si eu (in sfarsit!!!) Dragostea dureaza 3 ani. Si m-a tulburat, si m-a enervat si (se putea altfel?) m-a pus pe ganduri. Pentru ca in ciuda romantismului meu incurabil, sunt complet de acord cu autorul. Mai putin cu cei 3 ani. Fiindca eu inca n-am reusit sa iubesc trei ani de-a randul. Nu acelasi barbat. Si mai putin cu sfarsitul optimist. Fiindca in varianta mea ramane finalul sec. Dar eu am fost intotdeauna de parere ca o poveste buna trebuie sa fie una trista.

Acest articol este un post de pe blogul Oanei

Am vazut si eu (in sfarsit!!!) “Dragostea dureaza 3 ani”. Si m-a tulburat, si m-a enervat si (se putea altfel?) m-a pus pe ganduri. Pentru ca in ciuda romantismului meu incurabil, sunt complet de acord cu autorul. Mai putin cu cei 3 ani. Fiindca eu inca n-am reusit sa iubesc trei ani de-a randul. Nu acelasi barbat. Si mai putin cu sfarsitul optimist. Fiindca in varianta mea ramane finalul sec. Dar eu am fost intotdeauna de parere ca o poveste buna trebuie sa fie una trista.

Sunt complet de acord cu iubirile vesnice, dar imposibile. Si sunt absolut sigura ca as putea iubi cateva vieti de-a randul acelasi om. Cu conditia sa nu-l pot avea in niciuna dintre aceste vieti. Si-s de acord cu fizio(pato)logia iubirii, si cu endorfinele flusturatice din stomac si cu sistemul limbic al iubirii de la prima ocheada. Dar-ar naiba-n ea de biochimie… cum le explica ea pe toate cele stiute si nestiute de indragostite si amorezi.

Dar…

Am intalnit odata o femeie care renuntase la tot pentru iubitul sau. Si trecusera ani de-atunci (mai mult de trei) si se casatorisera si facusera copii. Iar cand vorbea de el, intreaga fata i se lumina. Si afirma, cumva cu vocea tremuranda, ca este fara doar si poate, cea mai norocoasa femeie din Univers. Iar eu, urmarind-o cu privirea cum se fastacea precum o adolescenta in fata primului sarut, am fost de acord cu ea. Parea cu adevarat fericita. De mai bine de trei ani.

Asa ca nu pot evita sa nu ma intreb daca nu cumva am chiulit de la vreun curs important. O fi fost de fiziologie, o fi fost de patologie. O fi fost biochimia de semestrul II? Este posibil ca atunci, fix la acel curs, sa ne fi marturisit vreun profesor erudit ca nu stim nici pe dracu’. Ca mai exista ingrediente in jocul iubirii care bat la fundul gol tot sistemul limbic. Si ca in aceasta ecuatie mai intra si soarta, mai intra in norocul, un stop de nebunie si nitica prostie. Fiindca trebuie sa fii tampit sa crezi o poveste veche de secole. Iar mie imi place, recunosc, imi place la nebunie sa fac pe proasta.

Acest articol este un post de pe blogul Oanei

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
8 Octombrie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.