Setari Cookie-uri

Tu cu mine, eu cu toate. Nu mai spune!

Nu ii inteleg pe barbati si cred ca niciodata nu ii voi putea intelege. Am fost parasita de prea multe ori pentru a mai avea incredere in sexul masculin, am suferit si am pierdut nopti intregi in care stateam si ma intrebam care este problema mea.

Nu ii inteleg pe barbati si cred ca niciodata nu ii voi putea intelege. Am fost parasita de prea multe ori pentru a mai avea incredere in sexul masculin, am suferit si am pierdut nopti intregi in care stateam si ma intrebam care este problema mea.


Schioapa nu sunt, am doua maini, am doua picioare, am sani, forme si fund. Nici esentialul nu imi lipseste, ma refer la vagin. Atunci ce fac gresit de nu pot fi fericita? Nu am dat nimanui in cap, nu am distrus fericirea si relatia niciunui barbat si stiu sigur ca am fost o iubita exemplara.

Doare sa vezi indiferenta

Fostul meu partener, cel alaturi de care credeam ca imi voi petrece tot restul vietii, nu era nici pe departe cel pe care il credeam eu ca este. In timpul petrecut alaturi de mine era un barbat responsabil, matur, inteligent, independent…dar asa era si in noptile pierdute prin asternuturile altor femei, in timp ce pe mine ma mintea ca este mult prea obosit pentru a mai traversa tot orasul doar pentru a petrece cateva ore cu mine.

Niciodata nu a fost distant si intotdeauna s-a purtat precum un barbat adevarat. Asta credeam eu pentru ca pentru mine el reprezenta idealul. Il urcasem pe un piedestal si nu mai vroiam sa il dau jos de acolo niciodata. Era totul meu, depindeam de el, cred ca ajunsesem chiar si sa respir pentru el. Cum sa spun adio vietii mele? Cum sa o iau de la inceput? Cum sa ma descurc singura?

Minciuna prindea “coaja” pana intr-o zi…

Cand am realizat ca sunt luata de fraierici. In acel moment ochii mi s-au deschis larg si postamentul s-a facut bucati. Am avut curajul de a ii invada spatiul intim: in joaca (dar si din curiozitate, fie vorba intre noi), i-am umblat in telefon in timp ce el era la dus. Da, nesimtire din partea mea, dar aveam tot dreptul sa imi cunosc cu adevarat barbatul. Zambetul mi se stersese de pe fata, iar lacrimile imi invadasera ochii in timp ce cu o mana incercam sa imi tin gura inchisa pentru a nu tipa si cu cealalta butonam cu atentie telefonul.

Mi-a luat vreo trei minute sa deslusesc ce se intampla. Sindromul Don Juan il acaparase si pe el: e chipes, frumos, elegant si…singur, potrivit lui.

Imediat cum a iesit si m-a vazut stand pe pat, cu capul in jos si privirea pierduta a stiut ca ceva este in neregula. “Cum ai putut?” a fost tot ce am putut scoate pe gura in acel moment. “Spuneai ca suntem independenti, nu inteleg ce te deranjeaza. Te-am tratat ca pe-o printesa.”

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
5 August 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.