Marturisirile unei zbateri

Bravand sub impresia unei fiinte impacate cu sine, conving pe toti ca sunt de invidiat. Zambesc multimii, si ea, inconstient imi zambeste, ne mintim si ne toleram reciproc. Sub pelerine insa, ne tinem ascunse temerile, dezamagirile si durerile. Ma straduiesc zile intregi sa nu plang, caci am impresia ca daca reusesc sa ma abtin dau dovada de mai mult autocontrol, asta pana cad si cu perna in brate adorm cu ochii umflati, pe care nici cel mai bun anticearcan nu reuseste sa-i ascunda a doua zi. Si totusi, sunt momente, in care, ca dupa o ploaie lunga, sufletul se trezeste cu soarele in geam, si atunci radem sincer, si eu si el, si dantuim, si cantam, si Doamne, ce mult ne place atunci sa traim. Dar momentele acestea trec al naibii de repede, si atunci parca mai tare apasa depresia, si mai tare se strange cercul aparentelor, mai acut ne constientizam micimea. Intrebari la care singurul raspuns este ecoul, drumuri ce au ca singura tinta finala haul, si toate par fara scapare, ne-au prins in lanturi grele, ne schinjuie trupurile de muritori, si …… ce-o sa facem acum? Pai, mai nimic, nu?! Asteptam cuminti, in ungherul noastru intunecat, ca "tortionatul" sa se plictiseasca si sa se retraga singur. Dar gata! Ma razvratesc, de azi eu si sufletul meu pornim o revolutie!!! Ne inarmam cu vointa si curaj, si pornim sa cucerim lumea. Fara martiri, fara monumente, nu lasam in urma decat cenusa din care renastem si toate durerile indurate, legate cu fundita, si aruncate intr-un cufar. DA! Refuzam sa mai suferim, refuzam sa mai cunoastem noroiul! Nu suntem noi centrul lumii, dar cu siguranta nici ea nu este centrul nostru, si daca noi ii vedem si ii acceptam deopotriva gunoiul si frumusetea, asa si ea trebuie sa ne cunoasca si sa ne iubeasca ceata si lumina, rasaritul si apusul. Suntem frumosi - chiar si tristi suntem incredibil de frumosi - si nu mai putem accepta umilinta anonimatului. Nu, nu,nu !!! Vrem sa ne eliberam, vrem sa cucerim, vrem sa fim invidiati. Si de data aceasta vom reusi! Nu vom mai permite nimanui sa ne puna lespedea deasupra, nu ne vom mai impedica de nici un muritor de rand, dornic doar sa ne limiteze inaltarea. Si daca odata ajunsi acolo sus, pe culmile victoriei, vom fi singuri? Daca acolo nu ne asteapta nimeni? Daca pana la urma triumful acesta mult ravnit nu este decat o alta capcana? Hmm... Decizii, decizii, decizii... Parca era mai simplu alaturi de "tortionar", rolul de victima nu implica decat tacita acceptare, si atat ... Si daca am renunta acum, inca inainte de a incepe ceva? Nimeni nu va stii ca am vrut sa ne rasculam, nu vom fi riscat nimic, decat poate libertatea. Ah ce miros ademenitor are libertatea!!! Morala: fara a avea "desenata" o tinta, cum poti cere sagetii sa ajunga la ea? Fara principii definite, cum sa nu te pierzi in detalii? Tot ceea ce ni se intampla, se pare ca noi insine determinam; daca sta in puterea noastra sa ne hotaram, de la "tortionar" pana la "mantuitor", de ce perseveram in a pune pe umerii altcuiva aceasta sarcina? Cand noi suntem ipoteza si demonstratia, de ce lasam pe altul sa ne rezolve "geometria"? De unde sa stie acel "altul" care sunt teoremele ce conduc la raspunsuri??? Ne lasam fiinta rontaita de temeri si framantari incoerenente, prea prinsi in "realitate", unde regulile nu exista, caci ce reguli poti impune Haosului? Limitati la cercul nostru stramt - caci fiecare ne gustam "dramele" in propriul sistem de referinta, nicioadata nu raportate la marele sistem, careia nu stiu daca pot sa-i dau o definitie aici - traim, unii pana la final, cu "siguranta" ca "cineva acolo sus" nu ne-a iubit, si soarta nu ne-a fost prielnica, si noi am dus bolovanul lui Sisif, si "Vai!Vai! Vai! ce mai drum anevoios am avut de urmat!". Mojici, cei ce ganditi asa, va ispraviti ceasurile cersind inca o clipa; nu am sa inteleg niciodata de ce va plangeti de mila ani si ani la rand, pentru ca apoi, la marele final, sa imploram o prelungire a jocului,daca tot a fost asa greu de indurat, si ai tot hulit, ce vrei acum, crezi ca va fi mai bine, in acea ultima clipa smulsa ??? Patetici, pana la ultima spasma ... Mi-e mila de acesti "redusi" si ii condamn in aceeasi masura, caci toti ne nastem inzestrati cu aceeasi capacitate de dezvoltare, cu aceeasi capacitate intelectuala - nu iau in calcul pe cei ce se nasc retardati, sau cu alte boli psihice si fizice - . E la liberul arbitru al fiecaruia, dupa prima inspiratie, cum hotaraste sa se dezvolte. Adevarat ca intervin multi alti factori tangentiali, dar asa cum spuneam mai devreme, singuri ne hotaram cursul scurte noastre istorii; pacat ca atat de putini sunt cei care cunosc puterea psihicului uman, caci el ne determina, el ne genereaza si tot el ne pierde. In el se ascunde deopotriva "tortionarul" de la inceputul acestei marturisii, si "mantuitorul" la care toti va inchinati. Dumnezeu exista pentru ca omului i-a fost prea greu sa accepte ca in el regasesc toate raspunsurile necesare. Utilizam doar 8% din capacitatea creierului, nu se intreaba nimeni daca nu cumva in restul de 92% nu cumva se gaseste D-zeu? Nu in ceruri, ci in noi. O,da, stiu, afirmatia asta va starnii multe polemici, dar ... si Galileo a fost stigmatizat ca eretic pentru teoriile lui, si Pamantul tot se invarte al dracu’ de bine si azi. Asa ca, ardeti-ma pe rugurile voastra, aruncati cu pietre, dar depasiti-va stadiul de burete ce absoarbe tot ce i se ofera, refuzand sa utilizeze vreodata materia absorbita. Sa pornim o revolutie a intelectului, intr-o realitate in care ne incatusam singuri, sub pretextul inaccesului la evolutie si la informatie. Cine va poate infrana avantul de a iesi din ignoranta, de a vedea sub aparente; doar voi, cenzurandu-va singuri. Incercati o noua dimensiune, aceea a invingatorului, fara temeri ridicole, fara previziuni si presentimente, fara a astepta interventie divina, doar crezand in voi. La linia finala oricum esti singur, fara alti muritori de rand, asa ca de unde teama de a parasi turma? Pana la urma, oaia neagra este oricum mai indragita si mai invidiata decat restul oilor albe. Asa ca ... Pentru aceia dintre voi, pentru care subiectul abordat a fost plictisitor, insipid, incolor si inodor, va intreb: daca as fi dezbatut tema iubiri si a spasmelor generate de aceasta ati fi aplaudat, ati fi cerut poate si un bis? Dragii mei, dati-mi voie sa va atrag atentia asupra unui singur aspect: daca SPIRITUL va este alterat (si nu va pasa) cum de aveti pretentia, si chiar neobrazarea, sa pretindeti ca stiti A IUBI ??? Success, celor care ati inteles mesajul de sub cuvinte! Un articol de Raluca Vladareanu

---