Corelatie

Soarele abia se vede dintre nori, caci pare a se ascunde de tumultul cotidian, razvratit ca menirea lui este aceeasi de milenii. Il privesc, iar razele acestuia ma coplesesc…Ma simt din nou rasfatata de caldura ce-mi invaluie corpul, de simplitate, de perenitate. Am sentimentul ca acest astru incognoscibil a fost martor al nasterii mele si tot el va fi si in momentul crucial al detasarii spirituale. In multitudinea de ganduri si idei ce par a se transforma intr-un joc halucinant, …ritualic caut un echilibru real, o farama de pamant in care sa ma retrag pentru a-mi darui in forma lor premature cele mai caste ganduri. Daca nu ar exista un echilibru natural, omul ar fi supus ratacirii, ar fi dispus sa se antreneze masinal, intr-o multitudine de sarcini, insasi menirea lui fiind cladita din comenzi de hrana, odihna si munca….Insa am fost binecuvantati prin verdeata, prin mireasma florilor si coloritul lor imbietor, fluturi ce poarta pe aripile lor speranta si …onomatopee animale care dau contur acestui robotel organic in care se transforma iminent omul! Cautand acest echilibru, zilnic, imi daruiesc cate un minut de desfatare intr-un spatiu idilic inconjurat de acel magnetism trainic ce-ti reda increderea in tine si implicit in univers.Ai impresia vaga, ca poti schimba ceva la un moment dat, intr-o situatie prielnica ce te poate propaga in iluzoria repetitie a datelor si faptelor si in succesiunea lor istorica. In situatia data, dupa incarcarea energetica ce-ti da putere o zi intrega te intorci in structura amorfa a omenirii in care observi tacit frustrarile celor din jur, participi la comedia tragica a semenilor tai si gravitezi in jurul aceleiasi rodomontade care a ajuns sa te repugne. Imbaxit de pesimism, motivat de o serie de aspiratii ce-ti creaza falasa impresie ca va fi diferit intr-o alta situatie data , intr-un alt spatiu sau perioada temporala…cauti acel echilibru intrinsec ce te poarta pe aripile lui fie in imaginatie, fie in vis…fie in deznadejde. Dezrobirea interioara devine un preambul al regasirii si reintegrarii in care mimam o conduita transcedentala cu inrauriri puternice in sfera humanoida la baza careia sentimentele troneaza inlocuind suveranitatea ratiunii cu modestia sau imaturitatea dorintelor ce ne coplesesc ori de cate ori gasesc o portita deschisa catre imunitatea noastra structurala Motivata de aceasta serie de ganduri ma complac in placerea descifrarii unei carti care imi poate intari un principiu sau imi poate darama un altul caci superioaritatea omului asupra destinului potrivnic sta in cunoastere. Din acest prizonierat static, gratiile formate din oameni sunt mult mai rigide decat cele metalice, caci simti cum te lezezi ori de cate ori incerci sa evadezi fie de forma obscura a unei vexari, fie de inexpresivitatea unor fete posomorate …fie pur si simplu de indiferenta. Inconjurati de tot felul de paradoxuri cautam putere si echilibru in diversi factori constructivi ai realitatii inconjuratoare, ne lasam dominati de principii prestabilite si asimilate tacit, pe care fie le respectam, fie le refulam in subconstientul nostrum infinit prefacandu-ne indiferenti de apostrofarile ulterioare ale nefiintei..si tot asa in fiecare secunda existentiala cautam un lacas al nostrum in care sa existe o armonie ireprosabila intre dorinte si trairi, ganduri si sentimente…acea utopie existentiala care sa-ti permita asimilarea completa a duplicitatii izvorate din ceea ce …noi oamenii o numim unanim VIATA. Un articol de Gabriela Nicoleta

---