Setari Cookie-uri

Despre complexe

In copilarie nu am fost o fetita ascultatoare, nici o eleva silitoare si nici o frumusete. Singura la parintii trecuti de prima tinerete am fost rasfatata familiei, ghiftuita cu banane si pepsi cand lumea lua painea pe bonuri.

In copilarie nu am fost o fetita ascultatoare, nici o eleva silitoare si nici o frumusete. Singura la parintii trecuti de prima tinerete am fost rasfatata familiei, ghiftuita cu banane si pepsi cand lumea lua painea pe bonuri. Chiar daca parintii mei au fost niste oameni simpli, fara studii superioare, am primit o educatie buna, chiar de moda veche as putea spune. ''Sa nu vorbesti neintrebata, sa nu te bagi in discutia celor mari, sa spui saru' mana la vecini cand te intalnesti cu ei in bloc, sa nu fii obraznica, sa fii modesta, sa fii cinstita !'' Asa eram povatuita de mama, fara sa stie ca in acest fel ma priva, uneori, de aparare, imi submina personalitatea. Primele complexe le-am avut in clasa a treia, cand o prietena mai mare ca mine cu doi ani mi-a spus intr-o zi ca mama ei nu o mai lasa sa se joace cu mine pt ca parintii mei nu sunt intelectuali. Interdictia nu a durat mult, deoarece ''de-a v-ati ascunselea'', de exemplu, se joaca in mai multi copii. Cativa ani mai tarziu, aceeasi prietena, care isi serba ziua de nastere, s-a scuzat ca nu ma poate invita la petrecere, pentru ca nu o lasa... mama ei, nici nu mai stiu pt ce motiv. Am avut curajul sa-i raspund, mandra, cu o minciuna: ''Nici nu veneam pentru ca plec in vizita la o matusa care a venit din America!''. Nu pot sa explic ciuda pe care am simtit-o ca nu m-am dus si eu la party. Am adormit plangand si mi-am spus ca va veni o zi cand o voi face pe prietena mea sa ma invidieze pt ceva, oricat de neinsemnat ar fi. Anii au trecut, eram la liceu si se pare ca am crescut in ochii mamei prietenei mele, nu stiu daca motivul era ca parintii mei aveau masina noua, aveam catel de rasa, faceam concediile in statiune la hotel, sau imi crescuse parul si renuntasem la ochelarii de vedere, cert e ca incepuse sa ma invite in fiecare an la petrecerile date de ziua ei. Revansa mi-am luat-o mai tarziu, cand m-am maritat si nu am invitat-o la petrecerea de dupa cununie. Pe lista mea s-a mai adaugat un alt complex atunci cand colegii de liceu m-au poreclit ''Pinocchio''. De atunci mi-a incoltit in minte ideea unei rinoplastii, pentru ca degeaba ma machiam si imi vopseam parul roscat, daca aveam, ca mostenire de familie, un nas mare. Tot pe nasul meu mare am dat vina si atunci cand baiatul de care imi placea nu mi-a mai acordat atentie si s-a orientat spre o alta fata cu nasuc frumos si mult tupeu. Atunci mi-am zis ca acel baiat super-destept si fiu de profesori universitari, desi genul golanas- zgarcit, nu se va uita niciodata la mine, o biata fata, cu parinti simpli. Asa ca am pus burta pe carte, ajutata si de profesori particulari, si am intrat la o facultate la mare moda pe atunci: ASE. In felul asta puteam sa fiu egala baiatului mult dorit, student si el, gandeam eu . Am facut posibilul si imposibilul sa cuceresc inima acelui baiat dar in afara de un film la cinema, o pizza si cateva scrisori banale, scrise pe cand era militar, nimic in plus nu am obtinut. Pentru mai mult, ar fi trebuit sa posed si ceva indrazneala, cred. Asa ca am ramas in asteptare, apoi m-am resemnat gandindu-ma ca poate, intr-o buna zi, o sa-i dau peste nas si lui, intr-un fel. Dupa un timp, am cunoscut un baiat dragut, student la medicina, care m-a placut asa cum eram, de moda veche si cu nasul mare. Dar pentru ca eu imi doream foarte tare, el m-a incurajat sa-mi fac operatie la nas, iar mai tarziu, ne-am casatorit. Am plecat din tara, avem doi copii si suntem fericiti. Intr-una dintre vizitele mele anuale in Romania l-am sunat, insa, pe baiatul mult dorit din adolescenta, dupa 13 ani de cand l-am vazut ultima data. Eram cu o fosta colega de liceu, la o cafenea in centrul Bucurestiului. A venit si el. Discutam si ma privea ingandurat. Nu stiu daca a observat schimbarea fizionomiei mele, dar felul in care ma comportam si aratam, ca femeie implinita, a lasat sa se vada o urma de regret in privirea lui. Din conversatia cu el am inteles ca desi e in fruntea listei de conducere a unei mari companii de publicitate si are un salariu in euro cu trei zerouri, nu este fericit pe plan personal. Strangerea in brate si sarutul amar, de ''la revedere'', m-au facut sa renunt la ideea fixa de a-i mai da peste nas ... Acum, pe lista mea de complexe nu mai figureaza decat cele 5 kilograme in plus, pe care sotul meu se face ca nu le observa ... Un articol de Lucia
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
20 Aprilie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.