Marturisirea mea

Intr-o zi de Paste, pe vremea cand abia incepeam sa invat ca exista iubire si barbati pe lume, l-am zarit cu coada ochiului pe barbatul ce avea sa-mi schimbe viata. Ochii sai straluceau intr-un mod splendid in timp ce mintea mea de copil incerca sa-i asemuiasca marii si cerului. Nu am tinut minte decat ochii sai si legitimatia pe care o purta in piept.

Am cautat cu disperare, ani de-a randul, orice barbat cu ochi albastri si legitimatie in piept. Incercand sa-l regasesc in altii am intors lumea cu fundul in sus, am cunoscut barbati care m-au format, m-au schimbat, m-au invatat sa iubesc si sa cuceresc. Ani mai tarziu, intr-o zi de Paste, dupa multe relatii esuate dar cam tot atatea lectii invatate, barbatul cu legitimatie si ochi albastri mi-a iesit in cale. Era cu mult schimbat fata de cum il cunosteam, riduri adanci de tristete erau acum sapate in pielea sa si cateva fire carunte ii luminau parul auriu. Poate ca nici nu l-as fi recunoscut daca nu ar fi avut aceeasi privire neschimbata de ani si de tristete.

Nu stie nici astazi cat de mult l-am iubit si cat l-am cautat. Probabil ca nu va sti nicicand fiindca am considerat ca este mai bine pentru amandoi. Intr-o relatie trebuie sa pastrezi ceva cat de mic numai pentru tine. Eu i-am daruit aproape totul, insa am pastrat acest mic secret ascuns bine in sufletul meu, intr-un loc ferit, undeva imediat in apropierea inimii.

L-am iubit cu toata salbaticia, daruirea, nebunia si increderea ca mi-a fost sortit. Iar astazi, privind in urma stiu ca si el m-a iubit intocmai. Chiar daca mult timp am pus sub semnul indoielii darurirea sa. Am crezut ca se iubeste mai mult pe sine, insa am inteles ca in realitate ridurile sale erau sapate de experienta unei vieti de-a lungul careia a invatat sa ii iubeasca pe toti celalti, dar nu si sa ii faca fericiti, iar din acest motiv sentimentul de vina era coplesitor.

El, spre deosebire de mine, a daruit totul. Nu a pastrat pentru sine nici macar acel mic locusor de langa inima. Mi-a daruit iubire si m-a eliberat atunci cand a inteles ca nu imi poate oferi si fericire.

Simt inca stomacul vibrandu-mi de emotie atunci cand gandurile ma poarta inevitabil catre ceea ce a fost. Simt in continuare cum mi se taie rasuflarea amintindu-mi de imbratisarea sa. Simt tot iubire, dar nu acea iubire care m-a determinat sa-l caut in toti, ci o pace sufleteasca prin care inteleg ca l-am gasit. Ca a fost sa fie. Si sa se termine. Intr-o zi de Paste.

---