Setari Cookie-uri

O alta lume

Viata, prin insasi natura ei te indeamana la trairi intense ori monotone care sedentate formeaza o oaza de speranta …ganduri…vise ori idealuri irealizabile.

Viata, prin insasi natura ei te indeamana la trairi intense ori monotone care sedentate formeaza o oaza de speranta ...ganduri...vise ori idealuri irealizabile. Incercand sa scapi, sa evadezi, ia nastere minciuna pe care fiecare dintre noi o invocam pentru a ne crea un oarecare confort personal..dar ipocrit. Uneori scriu eliberandu-ma de ganduri si patrunzand intr-o lume utopica in care imi pot satsface orice capriciu indiferent de natura lui... Insa cati au curajul sa-si recunoasca dualitatea? Toti vor perfectiune, sadism ori ipocrizie, elemente ce pot constitui un argument laic concret, perfect pentru supravietuire. Hm...ma amuza cumva chestia asta cu supravietuirea. Suna static. Mie imi place dinamica si de aceea tot ce misca in jurul meu primeste o noua infatisare. Prin ochii mei capata forma, structura, culoare, plastica, trairi, evenimente.

Aleg momente propice pentru a desprinde din sfara timpului curent un strop de eternitate sa mi-l daruiesc. Problemele, nevoile si privatiunile sunt un mod mizerabil de acceptare a necesitatilor noastre, ne lamentam fara a ne pasa ca pe cei din jurul nostru ii poate dezgusta insasi instabilitatea noastra fizica si mentala.

Eu traiesc diferit in doua lumi diferite ce nu se intersecteaza, dar care au totusi un fond comun: insasi fiinta mea! In prima lume sunt o fiinta rece, intacata, intolerabila. Pot privi cu sarcasm si indiferenta in jurul meu, nu ofer nimic pentru ca nu vreau nimic de la nimeni. Oamenii ma admira poate pentru aceasta indiferenta rece straina lor, sau ma urasc pentru ca nu pot fi ca mine. Imi privesc fizicul, ma aduleaza si ma idolatrizeaza doar pentru ceea ce vad. Cat pot fi de cinici!

A doua lume, dincolo de mine, de inteligibil, dincolo de spatiu si timp, dincolo de viata si de moarte, este idealul: acel eden in care vrem sa ajungem cu totii si sa gustam un pic din euforia suprema a vesniciei. Nu stiu cum am gasit drumul catre acest loc, nici cine m-a indumat spre el. Totul pare real: oamenii, locurile, trairile si sentimentele. Acolo gasesc perfectiunea. Si iar perfectiunea si iar perfectiunea, un laitmotiv al trairilor mele interioare. Fiecare floare, fiecare pom, fiecare frunza, cerul si nemarginitul lui mister, oamenii care sunt atat de diferiti, atat de magici si misteriosi, toti sunt acolo, se invart in jurul meu si ma completeaza. As ramane acolo o vesnicie dar totul se incheie cand sub tacerea noptii ploapele obosite se inchid iar haosul universal reintra in drepturi. Dimineata deschid ochii si zambesc. Ma bucur ca am privilegiul de a evada in lumea mea, de a ma bucura de descoperiorea acesteia, de sansa de a ma reintorce in ea ori de cate ori doresc, in dualiatea care ne apartine tuturor, dar pe care o renegam in mare parte.

Un articol de Gabi S.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
27 Iulie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.