El - ea + el

Am 27 de ani si sunt singura... nu e mare minune... eu si inca alte cateva mii in aceasi situatie. Am fost parasita. Nici asta nu e mare minune. Ce e mai special... am fost parasita pentru un baiat. Si nu cred sa mai fi recunoscut asta in fata cuiva.

L-am cunoscut la insistentele unui prieten bine intentionat care considera ca ne-am potrivi tare bine. Initial nu am fost de acord cu el. Ne-am intalnit la o pizza intr-o seara si am vorbit mai mult cu amicul meu si prietena lui. El nu mi-a starnit nici o senzatie - nici prea frumusel, nici prea istetel, nici amuzant. A doua zi stabilisem o alta intalnire - tot in patru. Am gasit o scuza si m-am eschivat. Eu cred foarte mult in prima impresie - iar la o prima vedere el nu mi-a spus nimic - un tip banal.

Vreo patru luni a incercat amicul meu sa ma mai atraga intr-o “double date” - fara succes. Dar se apropiau Sarbatorile, nu prea aveam ce face si am acceptat sa merg la munte cu cativa amici printre care si el. Am petrecut cateva zile impreuna si nu l-a mai vazut asa sters. Devenise frumusel, istet, amuzant. Chiar imi placea. A fost o relatie atipica relatiilor mele - ne-am mutat foarte repede impreuna si ma simteam de parca-l cunoasteam de o viata, petreceam tot timpul numai cu el, m-am rupt de prieteni si de tot. Desi pana la el gandul de a ramane cu cineva “forever and ever” ma facea sa dau inapoi de urgenta in cazul lui nu a fost asa. Ne faceam planuri - familiile erau incantate, totul era roz.

Pana intr-o zi. Isi schimbase job-ul de curand si avea un nou prieten de care vorbea non stop. L-am si cunoscut intr-o zi - micut, finut, putin feminin. Dar prietenul meu se purta cu el deosebit de grijuliu - sa nu cumva sa-l supere cineva. Mi s-a parut ciudat. Si mie si pietenilor cu care era in acea seara, dar am trecut peste fara sa-mi pun prea multe intrebari. Urmatorul weekend ne-am despartit - fara explicatii, fara nimic. Ma lasase pentru el.

Am pus lucrurile cap la cap destul de greu - dupa ce mi-am revenit din soc, dupa ce am reusit sa ma adun si sa-mi continui viata. As minti daca as spune ca nu au fost semne care sa ma puna pe ganduri - de la felul in care proclama ca lui ii plac femeile, la apelurile si sms-urile insistente ale unui ' amic >> despre care spunea, razand, ca se comporta ca o prietena (se pare ca asta si era)...etc. Au fost semne si-mi treceau prin cap idei despre preferintele lui inca de cand eram impreuna dar ma linisteam gandindu-ma ca ma uitam la prea multe filme; asta nu mi se poate intampla mie... se intampla numai in filme. Ei bine nu e chiar asa... asta se intampla si in realitate.

Am oscilat mult timp intre sentimente contradictorii - furioasa ca ma folosise doar de fatada, frustrata ca fusesem parasita pentru un baiat, macinata de dorul de el si de momentele pe care le traisem dar si gandindu-ma ca el e mai chinuit ca mine. Acum pot sa scriu asta despre asta fara strangeri de inima. Sunt singura in continuare dar mi-e atat de bine! Nu pot decat sa ma bucur ca acel coleg a aparut inainte ca noi sa ne fi casatorit sau sa fi avut vreun copil.

Alexandra

---