Iubire, minciuna, joc sau provocare?

Cocota in pat, doamna in societate si gospodina in bucatarie. Cam asta ne spun vorbele batrane despre cum trebuie sa fie o femeie. Am ras prima data cand am auzit aceste cuvinte. Mi se pareau prostesti si nu mi-as fi imaginat ca un barbat adevarat ar putea fi atat de idiot incat sa se limiteze la atat.

Rasul mi l-am inghitit in lacrimi cativa ani mai tarziu cand viata m-a invatat cam cat de adanca e prapastia intre ce credem noi despre barbati si cum sunt ei cu adevarat. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ci despre provocare. Despre cum ea ia locul iubirii, sau l-a luat deja, sau de fapt iubirea nu a existat niciodata.

Formula e simpla si la mine a mers mereu. Nu iubi, nu spune, nu face declaratii, nu ceda. Si lucrurile merg ca unse catre o dragoste sigura si unilaterala. A lui. Poarta-te invers si vei sfarsi terminata in bratele vreunei prietene dispuse sa-ti suporte depresia. Ce te faci insa atunci cand, chiar si descoperind reteta, vrei sa fii liber in iubire, sa dai si sa primesti fara sa-ti fie teama ca indiferenta lui te va lovi ca un par in moalele capului?

Am facut asta. Il iubeam si ma iubea. I-am spus tot. Inclusiv ca nu mai pot apela la strategii de doi bani pentru ai pastra interesul in limitele decente. “Ce vrei sa fac? Cat sa ma mai prefac pseudo indiferenta? Cat sa iti mai arat ca toti barbatii ma plac, ca sunt frumoasa, desteapta si independenta? Ca nu am nevoie de tine? Nu am nevoie de tine, e adevarat. Dar vreau sa am nevoie de tine, asa cum vreau sa fiu frumoasa doar pentru tine, desteapta, la fel, si puternica doar pentru noi. M-am saturat de jocul asta. Nu mai pot vulgariza iubirea mea apeland la strategiile astea de doi bani”.

M-a privit cu ochii mari, mirati. Mi-a zis ca nu intelege nimic. I-am mai explicat o data si a zambit. M-a strans in brate si m-a linistit. A fost frumos o zi. Sau poate doua. In scurt timp insa am simtit cum se indeparteaza de mine parca implorandu-ma sa mai fac ceva – orice. Sa mai zambesc unui barbat pe strada, sa ma port rece, sa dispar pentru cateva zile, sa ma prefact ocupata sau preocupata de orice alt nimic - dar nu de el.

La cateva zile l-am intrebat ce e se intampla. A privit dincolo de mine, prin mine, mi-a zambit ironic, superior, si mi-a raspuns “nimic”. Nimic? Nimic?!?!

---