Setari Cookie-uri

Dragostea este un ideal, casatoria este realitatea

Fiecare viseaza la jumatatea sa sufleteasca, acea persoana cu care sa isi imparta placerile si greutatile, alaturi de care sa petrecea fiecare dimineata intr-o atmosfera placuta, energizanta pentru intreaga zi si alaturi de care sa intemeieze o familie, sa aiba copii si totodata sa aiba libertate, sa nu se simta ingradit.

Fiecare viseaza la jumatatea sa sufleteasca, acea persoana cu care sa isi imparta placerile si greutatile, alaturi de care sa petrecea fiecare dimineata intr-o atmosfera placuta, energizanta pentru intreaga zi si alaturi de care sa intemeieze o familie, sa aiba copii si totodata sa aiba libertate, sa nu se simta ingradit.

Ne dorim o relatie libera, in care sa nu primim reprosuri insa totodata sa fim stimulate spre sprogres, acea relatie in care sa ne simtim respectate, apreciate, iubite si nu in ultimul rand frumoase.

Insa visele nu intotdeauna devin realitate. O relatie intre doua personae nu poate indeplini niciodata pe deplin asteptarile partenerilor, caci nu exista perfectiune iar cel de langa noi nu poate sti ce anume ne dorim, de ce avem nevoie, cand ne dorim unele lucruri si cand nu. Poate doar intui, insa… nu mereu. Toate aceste dorinte ale noastre i se fac cunoscute celuilalt prin comunicarea atat direacta (prin vorbe) cat si indirecta (prin gesture, efetiune, intelegere etc).

Si chiar daca reusim sa dezvaluim anumite dorinte relationale, poate cel de langa noi nu are dispozitia de a ne face mofturile. In aceasta situatie sunt doua posibilitati de raspuns: fie incepe o cearta, fie il intelegem pe partener si il lasam in pace (lucru care se intampla mai rar).

De aceasta diferenta intre ceea ce visam eu si realitatea casniciei m-am lovit cu mai putin de un an in urma. Dupa parerea unora cuplurile trebuie sa locuiasca imreuna inainte de a se casatori, caci asa se cunosc mai bine. Eu nu am crezut in aceasta idee, faptul ca noi ne intalneam zilnic mi se parea de ajuns. Mai mult, cu trei luni inainte sa ne casatorim am locuit impreuna... in camera, insa in apartamentul parintilor lui. Socrii mei ma iubesc foarte mult, sunt oameni respectabili, astfel ca m-am simtit ca o printesa atat timp cat a stat acolo, nu ne sacaiau, nu ne iscodeau, ba mai mult erau mai mereu plecati.

Dupa casatorie insa atat parintii mei cat si ai lui ne-au ajutat sa ne luam casuta noastra, ceea ce s-a si intamplat. Din momentul in care am inceput sa locuim impreuna lucrurile s-au schimbat teribil. Cum mama lui era o scumpa, ne pregatea ea masa, ea gatea, ea mentinea curatenia, ajutata de tata... acum insa acesti oameni minunati nu mai erau. Aceste lucruri trebuia sa le face noi, numai ca totul se rezuma la o singura persoana, adica eu. Dimineata ma trezeam cu jumatate de ora mai devreme sa fac cafeaua, geanta etc, seara cand ajungeam acasa nu aveam timp si de mine ca trebuia sa fac curat, sa pregatesc mancare, sa imi aranjez lururile pentru a doua zi, sa ii calc hainele si lui, sa imi clarific agenda, sa mai si invat la niste cursuri, astfel ca am ajuns sa dorm trei patru ore pe noapte. Imaginea mea nu mai era impecabila, manichiura scurta avea doar un strat de oja, caci nu mai aveam timp de cosmetica, parul incepea sa cada si incet-incet semnele oboselii se instalau vizibil pe chipul meu.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
25 August 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.