Ce calitati sa aiba o sotie pentru ca sotul sa nu aiba o amanta?

Una peste alta, m-am saturat. De amante si de viata lor. Toate site-urile adresate femeilor sunt pline de ele. De amante si de viata lor. Mereu tumultoasa, mereu prinsa intre bine si rau, intre trebuie si nu trebuie lor. Pe seama lor, se bate apa in piua pana nu mai iese nimic si se face valva pana in plina zi si miez de noapte. Sa-mi fie cu iertare daca ma simt prost daca atunci cand aud cuvantul “amanta”, creierul meu face imediat trimitere la nerusinare, slabiciune, lipsa de demnitate si lipsa totala de autoeducatie. Nu fac parte din niciun cult religios. Nu ma ascund nici in rochii negre pana in pamant. Nu sunt tocmai o persoana virtuoasa, dar nici nu am cazut in cealalalta extrema.

Si nu ma feresc sa afirm ca da, mi-au placut cativa barbati casatoriti la viata mea, insa cand a fost vorba de ceva mai mult, am spus nu si am sarit in sus ca “fripta”. Pana aici. Pana la vazut, placut si ramas cu ochii in soare. Mi-am vazut in continuare de viata mea, de singuratatea mea, de asteptarile si cautarile unui barbat liber sa ma iubeasca oficial si neoficial. Sa-mi fie cu iertare daca ma simt normal cand aud cuvantul sotie si in fata ochilor nu mi se deruleaza imagini cu femei abia tragandu-si sufletul alergand dupa copii si sosete prin casa sau stergandu-si sudoarea dindaratul oalelor cu mancare din care iese abur. Mult. Si fum. Gros.

Ce calitati ar trebui sa aiba o sotie pentru ca sotul sa nu aiba o amanta? Da, buna intrebare... simpla, fireasca, blocanta, atat de simpla, fireasca si blocanta ca nu as stii cum sa o cataloghez sau ce insusiri sa ma apuc sa enumar in draci. Eu nu as stii ce sa raspund. Bineinteles ca femeile sunt cele care si-o adreseaza. In general cele inselate, cele care s-au imbracat cel putin odata in pielea lui Stan Patitul. Desigur ca si barbatii uneori, si mai ales cei care care au incaput la fix in pielea fermecata a porcului. Prima oara mi-a fost adresata insa de o prietena buna, a doua oara am vazut-o dezbatuta pe un forum si apoi auzita in repetate randuri in jurul meu.

Prietena mea cea buna este sotie bineinteles. Minunata chiar. Mereu am invidiat-o caci, dintre toate cunostintele mele, este singura aproape rau de perfectiune: cate putin din toate, intr-o combinatie fericita: ceva din frumusetea Angelinei Jolie, ceva din mintea brici ca a lui Jodie Foster, ceva din stilul si elegenta lui Audrey Hepburn. Inca putin din talentul de gospodina pe care ni l-ar fi dorit si noua mamele noastre. Si cel mai cu nesat si admiratie priveam cireasa de pe tort, una proaspata si delicata alcatuita din intelegere, farmec, iubire multa, fidelitate si multe alte bla bla-uri. Insusiri absolut marunte, dar care aruncate in circumstante potrivite (sau exceptionale!), langa un barbat potrivit (de pe alta planeta!!), ar putea sa-ti aduca lejer fericirea si implinirea. Bineinteles ca minunea naturii nu a tinut mai mult de 3 ani. Dupa 3 ani, sotul a inselat-o. Oare am gresit cu ceva? m-a intrebat, speriata. Si pentru prima oara am simtit mustrarile, sentimentele si vina in sufletul ei. Pentru prima oara am auzit teama cum ii razbate din glas.

---