Ce-ar fi fost daca?

Cred ca intotdeauna am stiut ca o voi face fiindca altfel m-as fi intrebat toata viata “ce-ar fi fost daca…?”. Am verbalizat insa acest adevar abia dupa ce ne-am despartit si mi-am alinat sufletul cotropit de durere spunandu-mi ca aceasta experienta imi era absolut necesara pentru a putea intalni si aprecia dragostea ‘matura’. N-a fost asa. Nu cred, cel putin nu in aceste momente cand ma pregatesc sa va spun povestea mea de viata si nu neaparat de dragoste, suspinand de durere, intrebandu-ma ce anume urmeaza sa fac pentru a fi, poate, fericita.

Barbatul despre care va voi povesti a aparut in viata mea cu multi ani in urma. A fost o poveste clasica a tocilarei si a baiatului popular numai ca happy-endul temporar nu a venit la balul de absolvire, ci ani mai tarziu cand ne-am reintalnit din greseala.

Ne-am iubit, sau poate ca eu l-am iubit intr-atat de mult incat absenta dragostei sale nu s-a observat. Cred totusi ca si el m-a iubit, dar intr-un fel chibzuit si lipsit de pasiune. A iubit linistea si dragostea neconditionata pe care i-am oferit-o dupa ce femeia cu care isi unise viata il parasise. Probabil ca imi aprecia devotamentul absolut, lipsa mea de interes pentru oricine si orice altceva in afara lui. In fond, cred ca oricine are nevoie sa-si refaca increderea in sine dupa o casnicie esuata. Iar eu exact acest lucru i l-am oferit. Iar el m-a recompensat cu aproape dragoste.

Dupa vreo doi ani m-a parasit. Mi-a spus ca nu se simte pregatit, ca nu se va mai simti niciodata pregatit sa inceapa o alta legatura de-o viata. Ca ar fi fost mai bine pentru mine sa nu-l cunosc nicicand, sa fi avut ocazia de a cunoaste pe cineva fara temeri legate de dragoste, ca imi oferea sansa de a fi un om normal, fericit, de a lupta pentru sansa unei familii fericite, cu un sot iubitor, copii nazbatiosi, o casa cu cativa metri de gradina in fata unde sa alerge un caine. Imi suradea ideea acestui vis, dar numai alaturi de el.

Ramasa singura, am cazut in cea mai groaznica depresie a vietii mele. Am incercat sa ma sinucid, dar n-am reusit. Am aflat apoi ca prea putine tentative de golire a corpului de dragoste prin taierea venelor sunt incununate de succes. A iesit totusi un lucru bun din incercarea mea: am ajuns pe mana unui psiholog desavarsit care mi-a redat, dupa luni intregi de terapie, zambetul pe buze.

---