Setari Cookie-uri

Ruine din iubire

Iubirea nu stie cand sa poarte umbrela, habar n-are sa se apere de vanturi, de ploi, sa se transforme in piatra, nici prin cap nu-i trece sa-si tina coloana vertebrala dreapta. Nu stie cand sa plece cu capul demn. Nu stie sa paraseasca, nu stie sa ramana acolo unde e dorita.

Eu stiu. Stiu ca pot. Stiu ca pot sa uit. Stiu sa iubesc ploaia, sa iubesc viata, sa nu blestem destinul mai mult decat trebuie, dar ea, iubirea, nu stie... Iubirea nu stie cand sa poarte umbrela, habar n-are sa se apere de vanturi, de ploi, sa se transforme in piatra, nici prin cap nu-i trece sa-si tina coloana vertebrala dreapta... Nu stie cand sa plece cu capul demn. Nu stie sa paraseasca, nu stie sa ramana acolo unde e dorita. Iubirea asta a locuit intr-un cladire veche, cu turnuri construite dupa forma visurilor si porti odinioara larg deschisa care acum s-au inchis. Ma intreb daca pe locul ei se mai poate construi ceva mai solid.

Iubirea asta nu a stiut niciodata sa zambeasca inapoi, sa ridice capul spre cer si sa-si consolideze radacinile in pamant. Iubirea asta nu mai locuieste intr-o casa. Pe vremuri stia. Si traia intr-o casa cu tapet la moda, cu visuri tesute, cu camere inalte si paturi de imbratisat zile si nopti intregi si habar nu avea ca tot ce pierzi nu ai avut. Iar eu zambesc. Ii zambesc acum. A trecut mult timp... Atata... A fost parte din tine. A trait in tine. A fost casa ta, ti-a fost cel ma dulce si odihnitor acasa. Din fosta casa tot ramane ceva.... un blestem, o legenda, o amintire, o piatra, o poveste bantuita de trecut, o poza salvata si ascunsa, ochi care te priveau pe dupa perdea... ceva care nu te lasa sa uiti.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
9 Aprilie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.