Fantomele iubirilor expirate de Craciun

Unul dintre filmele pe care eu le-as putea revedea la nesfarsit este Colinda de Craciun, indiferent de anul aparitiei si de actorul principal. Povestea lui Scrooge, un fel de Hagi Tudose al englezilor mi s-a parut absolut fascinanta, si la fel de fascinante mi s-au parut cele trei spirite care il bantuie: Spiritul Craciunurilor trecute, Spiritul Craciunului prezent si Spiritul Craciunurilor viitoare.

Ca orice poveste, dupa aceasta noapte, inima de gheata a batranului zgarcit se topeste, isi rasplateste din plin angajatul loial si este primit cu bratele deschise de familie.

Am si eu cateva spirite care incep sa ma bantuie cum se face 20 decembrie si toate au legatura cu cate o relatie care s-a terminat intr-un fel sau altul in prag de Craciun.

Fantoma Craciunurilor trecute

Am avut de cand ma stiu o slabiciune pentru barbatii bruneti si Tudor, sa-i zicem, nu a fost o exceptie. Unde mai pui ca se tragea dintr-o familie de artisti, lucru care, in capul meu de femeie tanara care abia a depasit pragul adolescentei, nu putea decat sa-i sporeasca farmecul. Era frumusel foc, inalt si subtire, cu maini elegante si par suficient de lung cat sa fie rebel dar nu cat sa-l prinda intr-o coada. Era ceva mai mare decat mine, eu intram in primul an de facultate iar el se pregatea sa o termine.

Dincolo de gustul amar cu care m-a lasat, trebuie sa recunosc faptul ca era un barbat fenomenal, dintr-un soi pe cale de disparitie. Era inteligent si sarcastic dar nu facea niciodata rautati gratuite, avea un simt al umorului desavarsit si o cultura generala bogata. De fapt, noi doi invatam unul de la celalalt.

Un singur cusur avea: nu iesea din cuvantul tatanelui. Te astepti ca mama de baiat sa isi apere puiul cu ferocitate de leoaica dar la ei in casa, mama era regina si tatal general. In ciuda educatiei din lumea artelor, tata-socru isi organiza familia ca la armata. Ore fixe de sculare pentru toata lumea, sambata dimineata program administrativ, adica smotru general unde participa onorabil toata lumea indiferent de sex si gen iar duminica iesit la aer liber sau cina in familie, in functie de vreme.

La o prima vedere, n-ar fi un lucru care sa te incurce dar erau micile detalii care te scoateau din minti. Spre exemplu, pentru orice chichita din lume, il suna pe Tudor. Indiferent de ora, el trebuia sa raspunda la telefon. In caz contrar, lui Tudor i se facea morala, era santajat sentimental si tras de urechea morala, lucru nu prea greu de facut unui baiat de 22 de ani.

Iaca ajungem si la Craciunul acelui an, pe care urma sa-l petrecem doar noi doi la munte, in casuta unor prieteni de familie de-ai lui plecati prin Strainezia. Cu o seara inainte de calatorie, imi bate-n usa Tudor, voios nevoie mare, cu un zambet cat toata fata. Sufletelul meu s-a gudurat a fericire, gandindu-ma ca imi face o surpriza si ajungem mai devreme la nunta. Surpriza a fost, si inca de mi-a stat inima-n loc.

- Iubita mea, poimaine plec in Franta! zice el.
- Ba pleci in moasa-ta pe gheata, un’ sa te duci? Iti arde iar de glume de pe front, invatate de la taica-tu.

A inghiti in sec si mi-a zis ca e serios, pleaca in Franta. De fapt, a zis „ma trimite tata in Franta”. Acest „ma trimite tata in Franta” imi suna si acum in urechi. Cred ca am avut nopti in care m-am trezit urland „Permiteti sa raportez, ma trimite tata in Franta”.

Scurt pe doi, am ramas singura de Craciun pe care l-am petrecut maturand cioburile sparte de globuri si de inima. Destul de tarziu am realizat dezastrul pe care l-am facut in casa, pe culmea furiei. Macar mi-am tinut mintea ocupata punand garsoniera in ordine.

Pe Tudor il vad din cand in cand pe Facebook, tot in Franta. Am impresia ca la vara se insoara.

foto shutterstock machiaj de iarna

Fantoma Craciunului prezent

Pe lumea asta nu exista coincidente dar, statistic vorbind, eu concluzionez ca exista blesteme. Cine stie cui i-am facut rau prin alte timpuri de mi-a urat atata bine in preajma sarbatorilor. De la Tudor pana acum, am mai avut cateva relatii care au murit de moarte buna sau boala lunga. Niciuna traumatizanta, niciuna care sa merite povestita. Pana la Andrei.

Fizic, Andrei se incadreaza in acelasi tipar. Un pic mai mare decat mine si brunet. Spre deosebire de Tudor, are un par aspru pe care nu-l pot imblanzi nici pieptanul, nici mana de femeie. La el m-a atras cel mai mult soiul asta de aroganta intelectuala pe care il afisa si felul in care stie sa se joace cu vorbele. Potriveste cuvintele in asa maniera incat trebuie sa il cunosti de multa vreme incat sa-ti dai seama cand glumeste si cand vorbeste serios.

In plus, Andrei are o putere de convingere fantastica. Bateam intr-o seara centrul vechi si, asa cum se intampla intotdeauna, ne-am intalnit cu niste prieteni care ne-au prezentat niste prieteni de-ai unor prieteni, lantul slabiciunilor sociale. Am asistat fascinata cum in 30 de minute, Andrei a reusit sa ii convinga pe cei pe care ii cunoscuse ca un calugar tibetan a continuat sa vorbeasca timp de 7 zile dupa ce a fost decapitat.

Andrei este un magnet, fascineaza oamenii din jurul lui si are o prezenta hipntoica dar este acelasi gen de hipnoza pe care il foloseste un sarpe ca sa isi paralizeze prada. Asa erau oamenii in preajma lor, isi imbratisau atacatorul fara sa stie. Numai ca minciunile lui nevinovate s-au tot adunat ca o panza de paianje pana cand nu mai stia nici el cand mintea povesti frumoase si cand spunea adevarul.

Nu cred ca m-a inselat, daca asta va intrebati, era sub demnitatea lui sa faca asta. Dar incepuse sa joace un rol si nu mai reuseam sa vad dincolo de masca. Poza tot timpul in ceva ce nu era si trebuie sa admit ca l-am pierdut pe Andrei al meu inainte sa ne despartim. Nu intelegeam ce i se pare ca are de demonstrat si mai ales cui.

A dat vina pe mine. Cuvintele lui au fost „pentru ca ma iubesti prea mult, eu trebuie sa ma tranform pentru tine”. I se parea ca eu am cine stie ce standarde si cine stie ce idei despre barbatul ideal, ca e mereu in competitie cu cineva pentru mine si ca trebuie sa imi demonstreze mie ca el e cel mai cel, cu cea mai mare stea din frunte.

Cred ca am gresit si eu pe undeva, poate ca nu am fost mereu pe cat de tandra trebuia dar sunt un om destul de retinut si de calculat. Asta nu inseamna ca nu stie ca il iubesc pentru ca i-am spus asta, simplu si la obiect. Andrei nu a inteles niciodata ca eu nu-l voiam si nu aveam nevoie de printul din povesti in armura stralucitoare. Eu aveam nevoie de el. Andrei si-a facut bagajele si a plecat pe 20 decembrie a.c

P.S: Nu il cheama Andrei.

foto prima pagina shutterstock femeie blonda

---