Dragostea e un drum cu doua sensuri; este important insa ca ele sa mearga paralele si alaturate, nu sa se bifurce si sa se distanteze unul de celalalt. Daca unul coteste gresit, iar celalalt ii pierde cursul, atunci ele vor deveni doar atat: doua drumuri separate, care se intalnesc pe la cotituri; isi duc traiul impreuna la fel de greu precum l-ar duce separat. Povestea... El si ea. Cu ani in urma s-au intalnit, s-au indragostit nebuneste (sau nu) si s-au casatorit. Au facut un copil, doi, trei... zece. Si gata! Se trezesc dimineata impreuna, se privesc fara interes si duc o viata de... singuratate in doi. Cine e vinovat? Cum poate fi evitata acesta situatie? Am scris zeci de articole despre metode prin care se poate evita aparitia monotoniei intr-o relatie, dar adevarul este ca nu stiu care este acel secret magic prin care poti mentine aprinsa pentru toata viata flacara pasiunii. Un joc, un zambet ascuns, o privire plina de inteles functioneaza de cateva ori. Dar mai departe? Va spun si mai departe! Ea cunoaste pe cineva (sau el, povestea este asemanatoare). Acel cineva e plin de viata, nou si interesant. Nu poate dormi linistita langa el pentru ca nu stie daca il va avea alaturi si in noaptea urmatoare. Suspansul, misterul o invaluie si se lasa purtata de val. Pentru ca acest "nou el" este tot ceea ce ei ii lipseste: actiune, neliniste, fluturasi in stomac. Poti sa o condamni? Eu cred ca nu. Consider ca fiecare om are dreptul sa isi traiasca viata asa cum doreste. Mai mult, nimeni nu ar trebui condamnat pentru ca vrea sa fie fericit. Iar singuratatea in doi este probabil cel mai trist mod de viata. Mustrarile de constiinta le are ea oricum, fara ca macar sa fie judecata de cei din jur. Dimportiva, se trezesc alti cativa sa o felicite pentru ca a avut curajul de a trai. Acei "alti cativa" traiesc si ei o asemenea singuratate in doi pe care o neaga in tacere si resemnare. Situatia se complica daca in joc sunt si copii. Urmarea? El afla, dar se preface ca nu stie. O intelege si se consoleaza la gandul ca se intampla tuturor la un moment dat. Se considera indreptatit sa cunoasca si el pe altcineva. Se simte oarecum usurat ca are o scuza si nu a inceput el acest cerc vicios. Intalneste pe cineva, isi animeaza viata... singura problema este ca seara ajung amandoi pe cate o jumatate a aceluiasi pat. Viata, insa, merge inainte! Rezultatul? Un adevarat circ: patru oameni care sufera, inca doi-trei copii care simt ca nu merge totul asa cum ar trebui, multe mustrari de constiinta, cateva momente jenante in care toata lumea se preface ca totul merge bine si ca fiecare face parte dintr-o familie mare si fericita. De ce? Nu stiu... oare asa trebuie sa fie? Revin la intrebarea de mai sus: cine este vinovat? Si ce se intampla cu celelalte doua persoane implicate intr-un joc ale carui reguli nimeni nu le cunoaste? In mod normal as spune ca asa ceva nu este cu putinta! Ca trebuie luate masuri drastice, ca amantii sunt vinovati, ca sotii trebuie sa divorteze... dar oare rezultatul este pe masura pretului care trebuie platit? Eu nu stiu sa raspund la aceasta intrebare... Un articol de Oana Trifu
10 adevaruri neplacute despre viata de cuplu
Singuratatea... in doi
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: