Dupa 20 de ani

Pentru altii, piuitul peretilor intr-o casa goala poate fi primul pas spre balamuc. Sunt detalii pretutindeni in jurul nostru pe care unii dintre noi nu le observam, dar pentru altii au mare insemnatate . Asa se explica faptul ca, poate cu o zi in urma, nu as fi vazut intr-o revista un titlu mare si ingrosat: "Dragostea dureaza trei ani". Era in realitate prezentarea unei carti cu acest titlu, scrisa de Frederic Beigbeder. Marturisesc ca nu am citit-o, dar judecand dupa modul in care m-a intrigat titlul, cred ca am sa trec pe la o librarie in pauza de masa. Spun ca nu as fi observat respectivul titlu fiindca nu avea niciun fel de insemnatate pentru mine cu numai cateva ore in urma. Se intampla insa ca am purtat o discutie foarte interesant si cam tot atat de trista cu un bun prieten al meu. Nu reusesc sa imi scot din minte cuvintele sale: "dupa 20 de ani de casnicie lucrurile nu mai merg asa cum ti-ai planuit in ziua nuntii". Nu vreau sa intru iar in polemici despre casatorie, burlacie, cealalta samd. Problema poate fi privita in felul urmator: de ce timpul sterge dragostea? Sunt visatoare si optimista (de cele mai multe ori), sunt o romantica incurabila si ma trezesc in fiecare dimineata spunandu-mi ca exista dragoste de-o viata. Totusi, nu gasesc pe nimeni in masura sa imi confirme aceasta ipoteza. M-am revoltat in sinea mea cand am vazut titlul respectiv. Adica de ce 3 ani? De ce nu 3 zile, sau o viata intreaga? Apoi am realizat ca intr-adevar, nu am reusit sa stau alaturi de o persoana de sex opus mai mult de atat, poate chiar mai putin. Am pus-o pe seama imaturitatii mele sentimentale, dar adevarul este ca privesc in jur si nu vad un cuplu fericit care sa fi trait ani de zile impreuna. Cred ca dragostea, sau ceea ce numim generic dragoste (caracterizata prin flururasi in stomac si nopti albe) este o problema de ordin hormonal. Sau, poate ca odata ce ajungi sa cunosti toate obiceiurile unui om, atunci cand ii poti anticipa fara probleme urmatoarele cuvinte, poate ca in acel moment moare pasiunea. Noutatea ne incita si ne da fluturasi. Privind insa din unghiul meu - al persoanei care a avut tot timpul fluturasi, dar niciodata pace sufleteasca, incepi sa iti doresti sa poti anticipa urmatoarea miscare a persoanei de langa tine; incepi sa vrei sa il cunosti pana la cel mai mic detaliu. Fiecare isi doreste ceea ce nu poate avea... prin urmare cred ca fericirea este undeva la mijloc... acolo unde iti cunosti iubitul si totusi reuseste sa te surprinda din cand in cand. Si totusi... dupa 20 de ani... ce mai ramane? De surprins, nu va mai reusi. Nici macar un flurutas nu isi va mai vantura aripile prin stomacelul tau. Iar obisnuinta va deveni plictiseala. Chiar nu exista nicio speranta? Nicio portita spre fericire eterna si dragoste... pana cand moartea ne va desparti? Un articol de Oana Trifu

---