Indragostita de un negru

Prima mea si singura iubire a fost un barbat de culoare. Nu stiu daca exista vreun cuvant frumos pentru a ii descrie pe cei care provin din tinuturi mai calduroase. Negru, afro-american - ambii termeni suna groaznic. Eram mica si fraiera sau cel putin banuiesc ca asa isi doresc sa fi fost parintii mei. Aveam 19 ani, eram in primul an de facultate si m-a atras din prima clipa. Eu am fost cea care a facut primul pas si probabil ca as fi regretat pana in ziua de astazi daca as fi procedat altfel. Povestea mea nu are final fericit. Indragostita pana peste cap si sperand ca el este ultimul barbat pe care il voi iubi, mi-am luat inima in dinti si mi-am anuntat parintii. Nu stiu daca a fost greseala, nu stiu daca ar fi trebuit sa aman momentul, cert este ca reactia lor m-a influentat. De fapt, dintotdeauna am avut o problema legata de parerea celorlalti despre mine si nu am vrut niciodata sa dezamagesc. Aveam de ales intre parinti si iubit si incet-incet am racit relatia. Abia in momentul in care l-am pierdut mi-am dat seama cat de mult insemna pentru mine. Devenisem practic dependenta de el. Nu mai era iubire, era obsesie. Il vroiam alaturi in fiecare clipa si de fiecare data cand distanta ne despartea ma foloseam de telefon drept mijloc fidel de a il prinde si de a il aduce mai aproape. Cred ca am exagerat. Sigur am exagerat. Nu stiu de ce va scriu despre povestea mea. Am mai scris articole, dar in general au fost inspirate de experienta altora. Traiam mai puternic si scriam mai plastic atunci cand vorbeam despre altii, cand ma avantam in sfaturi universal valabile. Despre mine si despre povestea nu pot sa scriu artistic. Poate pentru ca o privesc drept un capitol incheiat. Nu stiu sigur cat imi doresc sa transmit un mesaj. Cert este ca nu vreau sa influentez, vreau doar sa simt pulsul, vreau sa aflu pareri. A ramas inca o rana deschisa datorata argumentului pe care familia mi l-a aruncat: ce vor zice ceilalti. Sunt considerata o tarfa pentru simplul motiv ca am iubit un barbat de culoare? Nu vreau sa dau relatiei proportie, sa hiperbolizez frumusetea ei. Cert este ca alaturi de acest barbat m-am simtit prima data femeie. M-am simtit iubita, dorita, protejata pentru prima data si din pacate si ultima. Toate acestea au compensat sentimentele ciudate pe care le resimteam atunci cand eram in public. Privirile erau dezaprobatoare, iar replicile ma loveau de fiecare data. Simteam ca trebuie sa dovedesc fiecarei persoane in parte ca nu sunt cu el din cauza celebrului mit. Acum s-a sfarsit si nu l-am mai vazut de vreo 2-3 ani. Probabil ca a plecat din tara. Visul lui de o viata era sa devina nomad. In mare parte si l-a indeplinit. Problema este ca de cand l-am despartit inca il mai caut in fiecare barbat pe care il intalnesc. Suna tampit, dar oarecum inconstient caut pe cineva care sa i se asemene fizic astfel incat sa pot sa ma simt din nou iubita. Ma simt oarecum stigmatizata pentru ca ma simt atrasa mai mult de persoane de culoare. Nu stiu daca ar trebui sa imi fie de rusine, nu stiu daca ar trebui sa ma condamn. Un articol de Cora

---