Setari Cookie-uri

Ce faci atunci când ceilalți te dezamăgesc: 11 moduri de a depăși o dezamăgire

Atunci când ceilalți te dezamăgesc fugi mâncând pământul. Și odată cu tine fuge și încrederea... atât în ei, cât și în tine. Îți promiți că nu o să te mai deschizi în fața nimănui, că nu o să mai ai așteptări, că nu o să mai ai nevoie de ei.

Spui că este mai bine singură, că oricum fiecare este pentru el, deci de ce să investești sentimente acolo unde nu este cazul?!

Ce faci atunci cand ceilalti te dezamagesc

Sursa Foto: Shutterstock/By AntGor

În același timp, însă, parcă te cuprinde o forță magică și o dorință de răzbunare... constructivă. Îți ștergi lacrimile, îți aduni cioburile inimii și îți spui că o să vină ziua când o să le arăți adevărata ta valoare și atunci te vor regreta. Dar nu trebuie să le arăți lor nimic, ci recomandat ar fi să te folosești de suferința pe care ți-au provocat-o și să întorci totul în favoarea ta. Atunci când ești dezamăgită este momentul să faci lucruri pentru tine, este momentul să te ambiționezi și să strălucești. Să înțelegi că ai nevoie doar de tine și atât. Știu că nu o să fie ușor, dar... începutul este mai greu.

Citește și:

În primă fază, încearcă să nu te panichezi. Nu o să rămâi singură cuc și nici pentru tot restul vieții. Poate că te-au dezamăgit 10 persoane, hai 20, fix acelea care îți plăceau ție cel mai mult și le voiai în preajmă, dar fără ei, îți rămâne familia, mai sunt și colegii de la muncă la care poți apela din când în când pentru o nevoie și, cu siguranță, îți rămâne cel puțin o persoană de încredere, chiar dacă nu vă vedeți în fiecare zi, în fiecare săptămână. În orice caz, ideea este să ai multe cunoștințe și 1-2 prieteni pe care îi poți suna la orice oră.

Așadar, atunci când ceilalți te dezamăgesc, este momentul potrivit să te implici în proiectele pe care le-ai amânat sau să investești în pasiunea care îți oferă emoții de ceva vreme. Este momentul să lucrezi la dezvoltarea ta personală.

Citește și:

Exerciții care te ajută să îți recapeți încrederea în tine

Fă acum din tine cea mai bună versiune a ta! Dă frâu liber imaginației și lasă-te purtată de val, fă toate lucrurile frumoase pe care le poți face fără să ai nevoie de cineva. Viața merge înainte și este frumoasă și fără cei în care îți pusesei tu speranțele, pentru că viața ți-o faci tu, fiecare zi are capacitatea de a fi frumoasă și productivă dacă tu o faci să fie așa, nu pentru că te-ar fi ajutat ceilalți în vreun fel. Și nu căuta să dai vina pe tine, scoate-ți asta din cap.

Uite, am eu câteva idei care te-ar putea ajuta. Dacă ești deschisă și dispusă să faci altceva decât să te plângi de cât de urâtă și rea este lumea, atunci vei zâmbi și te vei apuca de treabă.

Citește și:
  • mergi la sală și lucrează-ți corpul,
  • încearcă o activitate nouă (dans, tenis, mersul cu bicicleta) petrece mai mult timp în natură,
  • implică-te în câteva acte de caritate,
  • păstrează un jurnal - poate fi primul pas spre realizarea cărții pe care visezi să o lansezi,
  • citește cât poți de mult (cărțile nu te vor dezamăgi niciodată),
  • fă-ți un blog, chiar dacă nu ai curaj să îl faci public momentan,
  • transformă-ți contul de Instagram într-un album foto care să atragă mulți vizitatori și multe aprecieri, un album foto cu momente inedite surprinse chiar de tine,
  • reînnoiește-ți garderba cu articole vestimentare în care să te simți mai feminină și mai sexy ca niciodată,
  • ajută-i pe ceilalți fără să aștepți ceva la schimb - o să îți crească încrederea în tine,
  • stai de vorbă cu un specialist - psiholog,
  • pleci pentru câteva zile să te reculegi.

Ce faci atunci cand ceilalti te dezamagesc

Citește și:

Sursa Foto: Shutterstock/By Bruniewska

Ține minte vorbele celorlalți: "Nu face niciodată o prioritate din cel pentru care ești doar o opțiune." și "Dacă poți să iei pe cineva de mână, să-l îmbrățișezi sau doar să-l bați pe umăr, bucură-te, niciodată nu te vei simți singur. – Octavian Paler".

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By FCSCAFEINE

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.