Eckhart Tolle, autorul bestesellerului ”Puterea Prezentului”, observă că majoritatea oamenilor trăiesc foarte rar în momentul prezent. Dacă te vei așeza în postura de observator al minții tale, vei constata că ai o mulțime de gânduri clipă de clipă și că acestea au legătură fie cu ceva ce s-a întâmplat, fie cu ceva ce crezi că se va întâmpla sau îți dorești să se întâmple în viitor. Astfel, nu e de mirare că treci pe lângă oameni sau obiecte fără să îi vezi sau că uiți unde pui un anumit lucru. Ba mai mult decât atât, te simți obosită și lipsită de energie.

36 de citate despre trecut, prezent și viitor

Dragostea de sine se reflectă nu doar asupra spiritului, ci și asupra trupului, cea mai frumoasă casă pe care o vei avea vreodată. La începutul lui 2019, îți lansăm provocarea întâlnirii cu tine însăți, acea TU care poate orice își propune.

Puterea prezentului

Focusul asupra trecutului sau prezentului îți răpește oportunitata de a te conecta cu momentul prezent, singurul în care te poți conecta cu ființa ta interioară, cu esența ta care nu este nici corpul și nici mintea ta. Atunci când faci asta, când te regăsești pe tine, trăiești iubirea, bucuria, pacea la nivel plenar. Acestea încetează să mai depindă de surse exterioare precum validarea celorlalți, bunuri materiale, statut social ci vin din tine. Starea ta de spirit nu mai fluctuează pentru că nu mai depinde de nimic. Iar pentru că vibrația ta este una ridicată, atragi și în lumea exterioară oameni, evenimente, oporunități care nu fac altceva decât să sporească starea ta de bine.

Viața înseamnă bucurie, iubire și pace, crede Eckhart Tolle. Restul sunt situații de viață a căror rezolvare se găsește întotdeauna în momentul prezent. In fiecare clipă ai ocazia de a te conecta cu acesta și de a aduce armonia în viața ta prin modul în care te raportezi la el. Data viitoare când te afli într-o situație de viață care nu te mulțumește abordează o strategie diferită de a te plânge, victimiza sau judeca. Acționează ieșind din situație sau modificând aspectele care nu îți plac sau, dacă nu poți face asta, accept-o și vezi ce ai de învățat. De exemplu, este cam complicat să oprești ploaia însă, în loc să te plângi de vreme, o poți accepta ca fiind ceva normal pentru acest anotimp și găsind o modalitate de a te bucura de ea.

Puterea prezentului

sursa foto: shutterstock/by zolotarevs

Doar renunțând la negarea prezentului și eliberându-te de timpul psihologc, cel în care trăiești în trecut sau viitor, poți fi prezentă în aici și în acum și elimina orice urmă de negaivitate din viața ta.

sursa foto front page: shutterstock/ by gergely zsolna

Lectii puternice pe care le inveti pe masura ce lasi trecutul in spate
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: