Marchizul de Sade: mai sadic la film decat la teatru

Pe 23 martie se vor implini 5 ani de cand se joaca “Marchizul de Sade” pe scena teatrului Odeon din Capitala, asadar am considerat ca merita sa ii fac marchizului o vizita inainte sa-si inchida definitiv “pravalia” perversa – nu stiu daca se va intampla curand, insa oricum o viata atat de lunga in topul preferintelor amatorilor de teatru trebuie sa aiba un motiv solid, iar eu ma hotarasem intr-o seara curioasa de joi sa il dibuiesc. Poate si pentru ca scriitura lui Doug Wright, o expunere la scena deschisa a carismei bolnavicioase exercitate de tabuuri asupra mintii umane, beneficiase in 2000 de o preschimbare in scenariu si o ecranizare multipremiata. Mi-am propus, cu jumatate de gura, sa ma abtin de la paralelele prea la-ndemana intre filmul “Quills” si piesa “Marchizul de Sade” – ce-a rezultat, deci, este exact asta: o paralela, din care piesa regizata de Beatrice Rancea nu iese atat de sifonata precum si-ar imagina fanii filmului.

Realizat de Ioanina

Faptele de pe tapetul lui Wright sunt, pana la un punct, in conformitate cu faptele istorice: in azilul Charenton, Sade si-a petrecut intr-adevar ultimii ani ai vietii, sub supravegherea laxa a abatelui si – iata unde scenariul indulceste groaznica pastila a realitatii – angajat intr-o relatie pedofila cu micuta Madeleine LeClerc. In film, ea e jucata de Kate Winslet, in piesa de Irina Ungureanu, iar ceea ce au actritele in comun, pe langa naturaletea fecioarei ravnite de toti, este varsta: undeva mult peste varsta legala, in niciun caz 13 ani. Madlene – cum e listata la fisa tehnica a piesei – ii citeste cu nesat mamei sale nevazatoare acelasi material deocheat pe care Madeleine a filmului il transporta jucaus, dar responsabil, intre autor si curier.

Vizionare placuta

---

Kudika
25 Februarie 2010

Echipa Kudika