Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

Navigand de la sablonul slagarelor muzicii usoare de-altadat’, pana la one-woman-show-uri cu sclipici ieftin si mesaj – idem, cantecelele debordeaza de un iz al disperarii crunte, si te intristezi la gandul ca ei, cei de pe scena, nu vor fi niciodata satiati. Empatizezi cu “diva trashy” care vrea kamasutra si nu mai crede decat in geriatrie si Ana Aslan; cu Potustria, profesoara de geografie care vrea sa inculce in minti impresionabile relativismul continentului Australia si realitatea absoluta a propriei persoane, urmand aceeasi linie de argumentatie complet ilogica; cu turistul care nu intelege de ce nu-i cocolosit de hoteliera si cu turista care nu intelege nimic din itinerariul tocmai completat.

---