Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim
Kudika
18 Martie 2010

La prima vedere, noua piesa regizata de Radu Afrim, si pusa in scena la Odeon incepand cu 13 februarie a.c., nu-si propune nimic, timp de trei ore. Insa daca intri cu mintea deschisa, nu dureaza mult pana sa gasesti o universalitate a abordarii comicului in Cata speranta, adresata oricarei categorii de insi dispusi sa profite de geniul lui Afrim, si anume accesabilizarea ciudatului. Toata lumea poate iesi cu zambetul pe buze din sala: fanii absurdului, ai varietatilor, ai monoloagelor sau ai slapstick-ului, se prind curand ca tinta lui este... rasul lor. Despre ce se intampla in substraturi, in continuare.

Realizat de Ioanina

Navigand de la sablonul slagarelor muzicii usoare de-altadat’, pana la one-woman-show-uri cu sclipici ieftin si mesaj – idem, cantecelele debordeaza de un iz al disperarii crunte, si te intristezi la gandul ca ei, cei de pe scena, nu vor fi niciodata satiati. Empatizezi cu “diva trashy” care vrea kamasutra si nu mai crede decat in geriatrie si Ana Aslan; cu Potustria, profesoara de geografie care vrea sa inculce in minti impresionabile relativismul continentului Australia si realitatea absoluta a propriei persoane, urmand aceeasi linie de argumentatie complet ilogica; cu turistul care nu intelege de ce nu-i cocolosit de hoteliera si cu turista care nu intelege nimic din itinerariul tocmai completat.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri