Setari Cookie-uri

Premiera: Un barbat si mai multe femei

Luni seara deja ne-am obisnuit sa avem teatru in carti, dar data trecuta am fost tratati de Teatrul Joint cu o premiera. Clubul Taranului era ticsit, atmosfera deja frematand cu anticipatie cand am ajuns eu acolo. Era 21:00, si s-a intarziat, dar spectacolul Un barbat si mai mult3 femei a meritat si timpii morti dinainte si timpul ploios de-afara. Comedia atarna de interpretarea perechei protagoniste, indeosebi, ca sa dam Cezarului ce-i al lui, a jumatatii feminine, Paula Chirila, care s-a turnat in atatea mulaje incat nu-i de mirare ca ochiul, si florile de la final, au migrat spre ea. In general, nu-mi permit sa sper la un inceput de saptamana pasabil, asa ca, iesind din club cu zambetul pe buze, am apreciat ca Joint-ul si Teatrul de Arta Bucuresti m-au sedus printr-o portie neasteptata de voie buna.

Realizat de Ioanina

M-am trezit de cateva ori inghitind in sec pe fundalul interpretarii lui Constantinescu, dar nu din motive obiective – sub bagheta regizorala a lui Bogdan Husanu, el a stors din text un rol complex, care schimba si el cateva fete pe parcursul piesei, desi intr-o maniera mai putin batatoare la ochi decat a cameleonicei Chirila. Reticenta mea s-a datorat pur si simplu personajului creat de el, un barbat artagos si combativ, ocazional influentabil si slab de inger in fata femeii, alteori libidinos pe post de crai. Dar, revenind la punctul de vedere obiectiv, cu siguranta asemenea reactii puternice, macar si antagonice, cauta actorul sa trezeasca in spectatorul lui, doar prin prisma lor isi poate el estima succesul intreprinderii de a da viata unui produs fictiv.

Vizionare placuta


Kudika
22 Aprilie 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.