Saptamana trecuta buricul nostru de tara a servit drept loc de popas pentru englezi si francezi deopotriva: formatia Coldplace si-a oferit tributul celor de la Coldplay pe scena clubului Silver Church, iar Poni Hoax-ienii au luat pe sus multimea iesita in strada, strada Arthur Verona mai exact. Am avut insa prilejul de a vedea si profesionisti romani, de-ai nostri, tineri intreprinzatori, preocupati de mediu si de inimi de copii, toti adunati de-a lungul unui rotofei si roditor Street Delivery al V-lea.
Realizat de Ioanina
Rockerii indie si “emotronici” (emo + electro) Poni Hoax, cei pe care ii ochisem – si, inaintea mea, ii ochisera Institutul Francez si Clubul Control, pentru a-i livra in strada – au fost de neoprit sambata. Mai intai au sustinut un concert in aer liber pe scena Street Delivery, apoi s-au mutat in Control pentru un DJ Set, aranjament eminamente fezabil, avand in vedere diferenta orara care nu i-a dat peste cap. “Pretty Tall Girls” exemplifica la fix tonul cantarii din tufarisul Icoanei – in forta, ireverentios, electrifiat, repetitiv si eficace ca picatura chinezeasca. Insa nicio descriere nu poate surprinde intocmai impresia lasata de solist: se plimba stanga-dreapta-si-napoi pe scena ca o felina asuprita de niste gratii invizibile, si, desi nu ne arata coltii, il simteai ranjind prin dedesubturile versurilor.
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email gdpr@internetcorp.ro Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.