Top 10 tangouri din filme

Top 10 tangouri din filme
Kudika
11 Martie 2010

Cum se manifesta dragostea? Pasiunea e doar o parte din pachet, dar cei care se mandresc ca sunt indragostiti, fie iubesc cu patima, fie nu iubesc cu-adevarat. Poate vi se pare prea transanta afirmatia, sau prea idealista si rupta din filme – insa mie asta mi-e motto-ul si-l voi sustine pana-n panzele albe. Azi m-am hotarat sa abordez strict aceasta felie din gama larga de sentimente asociate dragostei – dupa cum v-am obisnuit deja, o voi “ataca” prin intermediul filmelor. Si. contrar oricarei structuri de text conventionale, voi incepe cu o concluzie, la care am ajuns pe masura ce ma documentam pentru a acoperi cat mai mult teren din subiectul ales: desi dragostea fara pasiune nu se poate, opusul este nu doar perfect viabil, ci si mult mai des intalnit.

Sa luam, deci, exemplul cel mai batator la ochi prin care peisajul cinematografic al ultimilor ani sugereaza pasiunea – fara a o arata pe sleau, ca doar ne referim la a saptea arta, nu la non-valorile scoase de Hugh Hefner la vraf. Daca exista o manifestare a pasiunii care sa nu presupuna sex, dar sa il mentina totusi planand in ecuatie, aceea trebuie sa fie dansul. Evident, nu step-ul si nu break-dance-ul, ci acel dans care musteste de foc si infierbanta sangele participantilor si-al spectatorilor deopotriva. Tangoul, originar din America Latina dar insusit de tot restul lumii, este omniprezent in filme pentru ca transmite, chiar si prin intermediul peliculei, sentimente extreme intr-un mod voalat. Despre aparitiile lui cele mai notabile in cinematografie vom povesti in continuare.

Realizat de Ioanina

4. “Take the Lead” (2006) vine sa-i confirme lui Antonio Banderas statusul de latino lover cu care a cucerit Hollywood-ul, nu in mica masura si gratie miscarilor sale senzuale pe ringul de dans – daca mai tineti bine minte, el se mai “rupea in figuri” si cu ocazia unui vals, in “Evita” (1996). 10 ani mai tarziu, insa, Banderas joaca rolul lui Pierre Dulaine, un profesor de dans hotarat sa le dea, prin dans, elevilor sai un scop care, in viziunea limitata si fantezista a Hollywood-ului, le-ar servi drept portita de scapare din viata lor mizera. Intr-o scena cheie a filmului, Dulaine, pana atunci vazut de liceeni mai mult sau mai putin ca un pres de om pe care-l chinuie complexul mesianic, le demonstreaza ca dansurile de societate pot fi sexy, si, deci, merita invatate chiar la nivel competitional. Desi premisa e cam acelasi ca in “Shall We Dance?”, aici diferenta de calitate o face regia: filmarea, cut-urile rapide, close-ups-urile pe expresii in plin joc pasional si montajul care aluneca-n viteza peste tot, cu opriri bine gandite si de efect – toate se-adauga carismei emanate de Banderas, dominant peste blonda silfica, ridicand temperatura considerabil mai eficient decat o faceau Gere si Lopez.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri